>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Autorităţile egiptene au publicat primele imagini cu resturile avionului operat de EgyptAir - FOTO

Armata egipteană a făcut publice primele fotografii ce înfăţişează resturi de scaune şi de îmbrăcăminte ce aparţin zborului operat de EgyptAir, prăbuşit în Marea Mediterană, informează The Independent.
Din fotografii se poate vedea logo-ul companiei aeriene pe mai multe dintre resturile recuperate de autorităţi în timpul operaţiunilor de căutare de pe Marea Mediterană, locul în care aeronava s-a prăbuşit în noaptea de miercuri spre joi, toţi pasagerii fiind ulterior declaraţi decedaţi.
Mohammed Samir, purtătorul de cuvânt al armatei egiptene a declarat că au fost recuperate mai multe părţi ale avionului, dar şi anumite obiecte personale ce aparţineau pasagerilor.
Cu ajutorul lor, cei care investighează incidentul speră să descopere cauza exactă ce a dus la prăbuşirea aeronavei, după ce unele surse au declarat că ar fi vorba despre un atac terorist, revendicat de organizaţia Stat Islamic.
 (Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu