>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Cioloş: A venit vremea ca medicii care ţin la meserie să nu mai stea pe margine aşteptând

Premierul Dacian Cioloş i-a îndemnat luni pe medicii care ''ţin la meseria lor, la demnitatea lor, la pacienţi, să nu mai stea pe margine aşteptând doar ca alţii sau cei de sus să facă ceva''.

''Accept această provocare a chirurgului Nicolae Fluieraş dar aştept şi implicarea tuturor oamenilor oneşti care vor ca sistemul să se vindece!'', a scris şeful Executivului pe Facebook, postând un interviu în care medicul Nicoale Fluieraş afirmă că ''acest guvern de tehnocraţi a fost numit ca urmare a presiunii străzii, după un eveniment aparent fără legătură cu politica, cu intenţia clară de a eşua şi pentru a ridica un pic presiunea de pe clasa politică în vederea alegerilor''.
''Eu, ca prim-ministru, şi sunt convins că şi ministrul Sănătăţii, vom spune tot ce constatăm că este greşit în sistem. Dar nu este suficient să spunem doar ce constatăm, va trebui să propunem şi soluţii, inclusiv legislative. De asemenea, nu este suficient ca autorităţile 'să spună' şi 'să facă'. A venit vremea ca medicii care ţin la meseria lor, la demnitatea lor, la pacienţi, să nu mai stea pe margine aşteptând doar ca alţii sau cei „de sus“ să facă. Ei sunt cei care ştiu cel mai bine cum stau lucrurile şi trebuie să aibă forţa să o spună, şi cu rele dar şi cu bune, acolo unde e cazul. Dacă pacientul nu vrea însănătoşirea (în acest caz pacientul fiind sistemul de sănătate), medicul singur (Guvernul în acest caz) nu poate să-l vindece'', a adăugat premierul.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu