>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Date despre impactul unui Brexit, anunţate joi de Banca Angliei

Brexitul domină agenda Marii Britanii, iar Banca Angliei urmează să ia joi o poziţie oficială legată de modul în care votul pentru ieşirea din Uniunea Europeană a Regatului Unit afectează economia, informează Bloomberg.
Cu numai şase săptămâni până când britanicii vor vota viitorul Marii Britanii în UE, Banca Angliei deja a avertizat în repetate rânduri de incertitudinile care afectează creşterea. Aceste incertitudini au început să se reflecte şi în calculele altor analişti.

Deşi majoritatea analiştilor cred că Banca Angliei va păstra dobânda de referinţă la 0,5%, sunt unii analişti, precum cei de la Merrill Lynch, care consideră că este posibil să scadă în continuare.

Unul dintre cele mai afectate sectoare din economie a fost cel al serviciilor, pe care Marea Britanie se bazează puternic. Totuşi, nu este singurul afectat în primele trei luni de incertitudine politică şi de frică de Brexit. Producţia industrială, industria prelucrătoare, chiar şi comerţul au raportat în primul trimestru date sub aşteptări.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu