>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Dîncu: Ambiguitatea privind legislaţia administraţiei convine centralismului de la Bucureşti

Vicepremierul Vasile Dîncu consideră că ambiguitatea privind legislaţia administraţiei convine centralismului de la Bucureşti şi limitează puterea locală, situaţia urmând să fie rezolvată prin adoptarea, la sfârşitul lunii septembrie, a noului Cod Administrativ, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vasile Dîncu a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, o conferinţă la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB), că, în opinia sa, autoritatea puterilor locale este un concept străin al
administraţiei centrale şi este respins în mod subiectiv, iar ceea ce a încercat el în ultimele 6 luni, este să fie „un ministru al provinciei, al autorităţilor locale”.
„Lucrul la Codul Administrativ a început în urmă cu 8 ani. A fost un proces care a stagnat mai degrabă, decât să aibă continuitate. Am constatat că ambiguitatea în ceea ce priveşte legislaţia administraţiei convine
centralismului de la Bucureşti. Sunt lucruri care demonstrează că, în această lipsă de reglementare, funcţionează o serie de procese care limitează puterea locală. Încerc să explic despre autoritatea puterilor
locale, care este un concept străin al administraţiei centrale şi este respins în mod subiectiv. Ceea ce am încercat eu în ultimele 6 luni este să încerc să fiu un ministru al provinciei, al autorităţilor locale”, a spus
Dîncu.
Potrivit acestuia, de fiecare dată când a insistat pe ideea de descentralizare şi regionalizare i s-a spus că oamenii din teritoriu nu sunt pregătiţi pentru aşa ceva, lucru care nu e adevărat.
„Codul Administrativ este necesar pentru a optimiza relaţia dintre administraţie şi cetăţeni. M-a interesat în ce măsură actuala legislaţie blochează funcţionarea administraţiei în fiecare zi şi am constatat că, la noi, administraţia este guvernată de un păienjeniş de legi plin de disfuncţionalităţi. (…) În administraţia publică locală există necorelări, nu este definită zona metropolitană, astfel că nu putem face proiecte europene din această cauză. Una dintre cele mai grave probleme este răspunderea juridică a celor care lucrează în administraţie. În administraţie am descoperit specialişti blocaţi, în alţi ani, de secretari de stat puşi politic, de şefi care nu i-au întrebat despre competenţele lor”, a mai spus vicepremierul.
Vasile Dîncu a subliniat că viitorul Cod Administativ va trebui să dezvolte un cadru juridic unitar, aplicabil tuturor categoriilor de autorităţi publice.
„În martie am adoptat principiile prealabile ale Codului Administrativ, se lucrează de 5 ani la ele, însă întotdeauna au fost blocate undeva la o instituţie. O parte a întârzierilor venea din lipsa de încredere între instituţiile statutului, instituţiile de control, de luptă împotriva corupţiei, spuneau că dacă aceste teze ajung în Parlament se vor distruge pricipiile legate de lupta anticorupţie”, a explicat acesta.
Dîncu a menţionat că şi-a propus ca obiectiv finalizarea Codului Administrativ la sfârşitul lunii septembrie, iar anterior draftul va fi supus dezbaterii cu societatea civilă şi mediul universitar.
„Codul Administrativ va unifica cele 18 legi care guvernează administraţia, îşi propune să construiască un document coerent care să pună ordine în administraţie. Codul va avea 7 capitole, referitoare la administraţia publică centrală, administraţia publică locală, regimul autonomiei locale, organizarea administrativ teritorială, statutul şi răspunderile aleşilor locali, regimul incompatibilităţi, statutul funcţionarului public şi a personalului contractual, exercitarea dreptului de proprietate a statului, răspunderea administrativă şi serviciile publice”, a mai spus Vasile Dîncu.
Vicepremierul a mai anunţat că, la finalul lunii iunie, va organiza la Bucureşti un forum al administraţiei cu toţi noii aleşi locali, unde va fi o secţiune de dezbateri pe Codul Administrativ „pentru a descoperi cele mai importante blocaje din administraţie şi a le elimina”.
Vasile Dîncu a participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca la conferinţa internaţională „Europenizarea dreptului administrativ şi codificarea procedurii administrative” organizată de Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul UBB.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu