>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Hexi Pharma: Flori Dinu nu a făcut nicio declaraţie la Parchet în ultimele 24 de ore

Firma Hexi Pharma a transmis sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că directorul general al societăţii, Flori Dinu, nu a făcut nicio declaraţie în ultimele 24 de ore la Parchet.

"Flori Dinu nu a făcut nicio declaraţie la Parchet în ultimele 24 de ore. Ţinem să precizăm că a existat o citaţie de la Parchet pentru vineri, 27.05, ora 17.00, dar pentru Hexi Pharma în general. Informaţia că a fost citată şi nu s-a prezentat este falsă. Mandatul de aducere a venit la ora 16.00 în timp ce Flori Dinu era la serviciu. A colaborat cu organele de anchetă încă de la început şi s-ar fi prezentat oricum la Parchet la ora 17.00. Nu a fost ridicată de acasă sau de pe stradă, a mers împreună cu reprezentanţii Parchetului de la birou şi aceştia nu au trimis mascaţi", a transmis firma sâmbătă, printr-un comunicat de presă.
Comunicatul Hexi Pharma vine după ce vineri seara, Flori Dinu, directorul general al companiei, a fost reţinută de procurori, fiind acuzată de 99 de fapte de înşelăciune în formă continuată, 29 de fapte de înşelăciune în formă simplă şi participaţie improprie la zădărnicirea combaterii bolilor.
"Avem informaţii sigure de la avocaţi că nu a dat niciun fel de declaraţii pâna în acest moment şi informaţii de la angajaţii companiei că, în cursul zilei de ieri, în urma unei anchete interne, ar fi aflat de la directorul de producţie că existau, într-adevar, reţete schimbate pentru o parte dintre produse, dar că diluaţia era conform normelor europene de biocizi, astfel încât produsele să fie eficiente. Din informaţiile de la avocat, nu a declarat acest lucru până în acest moment întrucât nu a avut ocazia", mai transmite Hexi Pharma.
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 vor decide, sâmbătă, dacă admit cererea Parchetului de arestare preventivă a acesteia. În aceeaşi cauză este cercetat sub control judiciar şi chimistul firmei, fiind acuzat de participaţie improprie la zădărnicirea combaterii bolilor şi înşelăciune, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, şi-a pierdut viaţa, duminică seară, într-un accident rutier petrecut în judeţul Ilfov, pe drumul ce leagă localităţile Buftea de Corbeanca. Parchetul General a anunţat marţi că moartea lui Dan Condrea a fost violentă, iar leziunile "constatate s-au putut produce prin loviri de corpuri şi planuri dure, cât şi prin strivire de componentele unui autovehicul".(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu