>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Parlamentul turc aprobă propunerea controversată de ridicare a imunităţii parlamentarilor

Parlamentul turc a aprobat vineri propunerea legislativă controversată privind ridicarea imunităţii parlamentarilor pentru a putea fi urmăriţi penal, iniţiativă criticată dur de opoziţia kurdă care consideră că va fi un instrument de îndepărtare a opozanţilor administraţiei Erdogan, transmite BBC.

Opoziţia kurdă se opune vehement acestei legi, care i-ar viza în mod special pe membrii Partidului Popular Democrat (HDP) prokurd, dar şi pe cei ai Partidului Popular Republican (CHP), principala formaţiune de opoziţie turcă.
Parlamentul turc aprobă propunerea controversată de ridicare a imunităţii parlamentarilor
Propunerea legislativă a fost aprobată de 376 de parlamentari din totalul de 550, ceea ce înseamnă că iniţiativa va deveni lege fără a fi supusă votului prin referendum, a declarat şeful Parlamentului, Ismail Kahraman.
Pe 2 mai, iniţiativa a fost aprobată de o comisie parlamentară, după ce în Parlament au izbucnit cu câteva ore înainte confruntări între membrii partidului AK aflat la putere şi cei ai Partidului Popular Democrat în timpul dezbaterii propunerii de ridicare a imunităţii parlamentarilor turci care sunt vizaţi de anchete penale.
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, fondatorul partidului AK, i-a ameninţat pe membrii opoziţiei kurde cu urmărirea penală, acuzându-i de susţinere a grupării extremiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan care a revendicat mai multe atacuri din ţară.
Înainte de aprobarea propunerii legislative de vineri, parlamentarii turci nu puteau fi urmăriţi penal cât timp ocupau o astfel de funcţie. Poliţia poate deschide dosare pe numele politicienilor, dar pot fi urmăriţi penal după ce încetează să mai fie membri ai parlamentului.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu