>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Preşedintele CNATDCU a cerut verificarea acuzaţiei de plagiat în cazul lui Robert Negoiţă înainte de a-şi anunţa demisia

Preşedintele CNATDCU a cerut preşedintelui comisiei de ştiinţe juridice verificarea informaţiilor apărute în spaţiul public, potrivit cărora Robert Negoiţă ar fi plagiat integral teza de doctorat, adăugând că lucrarea lui Victor Ponta este încă în analiză la Comisia Juridice a instituţiei.

Preşedintele Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, Ioan Aurel Pop, a declarat pentru MEDIAFAX că a cerut, personal, preşedintelui comisiei de ştiinţe juridice din cadrul CNATDCU, să se facă verificări referitoare la acuzaţia de plagiat în cazul lui Robert Negoiţă.Robert Negoita (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)
„Nu se poate considera că un articol de ziar poate sta la baza depunerii unei sesizări de către orice persoană, cu atât mai mult pentru unul sau mai mulţi membrii ai Consiliului. Totuşi, am transmis preşedintelui comisiei de ştiinţe juridice rugămintea de a verifica acuzaţia respectivă şi de a lua măsuri de analizare, de către specialişti, a lucrării în cauză”, a declarat Aurel Pop.
Acesta a precizat că în regulamentul de funcţionare a CNATDCU nu există dispoziţii exprese privind autosesizarea Consiliului în cazul unei suspiciuni de plagiat, însă membrii CNATDCU pot depune sesizări, la fel ca oricine altcineva.
„În reglementările aplicabile CNATDCU, nu există dispoziţii exprese cu privire autosesizarea acestuia. Acolo unde legiuitorul a dorit să prevadă expres această posibilitate a autosesizării, a făcut-o (comisiile de etică, Consiliul Naţional de Etică). Membrii CNATDCU pot depune sesizări, exact ca orice altă persoană, cu respectarea condiţiilor prevăzute expres pentru conţinutul acestora. Sesizarea trebuie să cuprindă datele de identificare ale persoanei ce face sesizarea, datele de identificare ale tezei, copii ale documentelor consultate pentru a ajunge la concluzia de plagiat şi motivarea argumentată cu exemple concrete”, a explicat Pop.
Nu în ultimul rând, întrebat care este stadiul analizei tezelor de doctorat în cazul fostului premier Victor Ponta şi fostului vicepremier Gabriel Oprea, Pop a spus că acestea „se află la comisia se ştiinţe juridice, spre verificare şi verdict”.
Ministerul Educaţiei a demarat procedura de analiză a tezelor de doctorat unde au existat sesizări privind suspiciuni de plagiat, în cazurile lui Victor Ponta, Gabriel Oprea, Neculai Onţanu, Bogdan Licu, Loredana Radu, Adela Popescu, Mihai Stănişoară, Dumitru Pârvu şi Petre Tobă.
Este vorba de o sesizare făcută de patru cercetători români care lucrează în străinătate, dr. Cristian Dogaru de la University Campus Suffolk din Marea Britanie, dr. Lucian Ancu de la Universitatea din Geneva, Elveţia, profesorul Horia Cornean de la Universitatea Aalborg din Danemarca şi profesorul Vladimir Tismăneanu de la Universitatea din Maryland, SUA.
Ioan Aurel Pop a demisionat din funcţia de preşedinte al CNATDCU
Preşedintele Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), Ioan Aurel Pop, a demisionat din funcţie, a declarat acesta pentru MEDIAFAX.
Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop, şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al CNATDCU, săptămâna trecută, în cadrul consiliului general CNATDCU. Pop rămâne însă în funcţie până când demisia sa este acceptată de ministrul Educaţiei, Adrian Curaj. El a explicat pentru MEDIAFAX că a luat această decizie având în vedere volumul foarte mare de muncă şi de responsabilitate în a conduce cea mai mare universitate din România şi a prezida CNATDCU în acelaşi timp.
Între timp, ministrul Educaţiei va semna săptămâna aceasta ordinul de numire al noului CNATDCU, a explicat pentru MEDIAFAX Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei. „Colegii noştri din Ministerul Educaţiei analizează spre soluţionare cele aproximativ 100 de sesizări primite la propunerile de comisii CNATDCU, astfel încât săptămâna aceasta să poată fi semnat ordinul de numire al noului CNATDCU, inclusiv numirea unui Preşedinte al consiliului”, a spus Amarandei.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu