>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Raport corpul de control al premierului: Cauza îmbolnăvirilor din Argeş, necunoscută. Guvernul cere verificarea vaccinurilor

Corpul de control al premierului nu a identificat cauza îmbolvărilor la bebeluşii din Argeş, dar a solicitat PÎCCJ verificări privind stocurile de vaccinuri existente la nivelul Direcţiilor judeţene de sănătate publică, a spitalelor şi a cabinetelor medicale individuale şi calitatea acestora.

Corpul de control al primului-ministru anunţă că s-a adresat în martie Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a efectua ''verificări privind situaţia reală a stocurilor de vaccinuri existente la nivelul Direcţiilor judeţene de sănătate publică, a spitalelor şi a cabinetelor medicale individuale şi calitatea vaccinurilor administrate sau aflate asupra celor abilitaţi să pună în aplicare programul de imunizare a copiilor''.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat Corpului de control al primului-ministru faptul că sesizarea a fost trimisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
Corpul de control al premierului nu a ajuns la o concluzie privind cauza îmbolnăvirilor din Argeş, dar a descoperit nereguli pe toată linia - la Spitalul de Pediatrie Piteşti, la Direcţia de Sănătate Publică Argeş, la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, la medici din Argeş care au stocat şi administrat vaccinurile, precum şi achiziţii de produse Hexi Pharma la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti.
Astfel, în raportul Corpului de control al premierului pe tema arată că ''mare parte dintre copii internaţi, în perioada 18.01.2016 - 11.02.2016 la spitalele din judeţul Argeş şi, ulterior, la Spitalul de Urgenţă pentru Copii Maria Sklodowska Curie şi la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş au prezentat în antecedente multiple internări pentru patologie digestivă şi respiratorie, precum şi anemie carenţială şi rahitism, fapt ce denotă o imunitate scăzută a organismului acestor copii'', iar ''unora dintre copiii din judeţul Argeş diagnosticaţi cu afecţiuni grave ale aparatului digestiv şi internaţi la Spitalul de Urgenţă pentru Copii Maria Sklodowska Curie li s-a administrat vaccin hexavalent/pentavalent, furnizat de Ministerul Sănătăţii prin Direcţia de Sănătate Publică Argeş, după cum urmează: vaccinul hexacima a fost administrat, în perioada 17.09.2014 - 23.11.2015, unui număr de 13 copii; vaccinul infanrix a fost administrat, în perioada 18.02.2015 - 09.06.2015, unui număr de 3 copii; vaccinul pentaxim a fost administrat, în perioada 18.02.2015 - 18.06.2015, unui număr de 2 copii''.

Astfel, corpul de control a verificat şi achiziţia de către Ministerul Sănătăţii, pentru realizarea campaniilor de vaccinare a copiilor, a unor doze de vaccin hexavalent având ambalaj slovac, bulgar si kazah (destinat pentru piata din Kazahstan, non-europeană), constatând că deşi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a comunicat Ministerului Sănătăţii faptul că vaccinul HEXAXIM, destinat pieţei din Kazahstan, este un ''medicament neautorizat de punere pe piaţă", care deţine numai o opinie ştiinţifică pozitivă din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente, prin Autorizaţia pentru furnizarea de medicamente pentru nevoi speciale conform art. 703 alin. (2) din Legea 95/2006 nr. 185/30.12.2015, cu valabilitate de un an, societatea Polisano S.R.L. a fost autorizată să distribuie 107.300 doze x 0,5 ml din vaccinul HEXAXIM.
''Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a emis Autorizaţia pentru furnizarea de medicamente pentru nevoi speciale nr. 185/30.12.2015, în favoarea societăţii Polisano S.R.L., în condiţiile în care din documentele transmise nu rezultă că: medicamentul este prescris de un medic, care îşi justifică solicitarea şi nu există pe piaţa românească un alt medicament care să satisfacă nevoile speciale invocate'', se subliniază în raport.
Corpul de control a cerut transmiterea documentelor preluate în legătură cu achiziţionarea de vaccinuri de către Ministerul Sănătăţii în cadrul Programului naţional de imunizare pentru perioada 2013 - 2015 către echipa de control din cadrul Corpului de control al primului-ministru care efectuează verificări la Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale, în scopul verificării legalităţii emiterii de către Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale, a autorizaţiilor de punere pe piaţă a vaccinurilor achiziţionate de Ministerul Sănătăţii în perioada 2013 - 2015 şi a verificării la Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale a următoarelor aspecte: monitorizarea reacţiilor adverse produse de vaccinurile hexavalente cu ambalaj în limbile slovacă, bulgară şi kazahă distribuite pe piaţa din România; luarea tuturor măsurilor asiguratorii astfel încât vaccinurile hexavalente cu ambalaj în limbile slovacă, bulgară şi kazahă distribuite pe piaţa din România să fi fost administrate corect de către personalul medical din unităţile incluse în Programul Naţional de Imunizare; respectarea cerinţei privind transmiterea periodică la Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale a listelor cuprinzând unităţile incluse în programul de imunizare la care vaccinurile hexavalente, cu ambalaj în limbile slovacă, bulgară şi kazahă, exceptate de la etichetare în limba română, au fost distribuite.
În plus, la unul dintre cabinetele medicale în care s-a vaccinat unul dintre cei 16 copii internaţi a raportat deteriorarea unor doze de vaccin, însă în formular se regăseau ştersături privind vaccinurile deteriorate şi stocurile acestora, iar asistentul medical ''a preluat de la Direcţia de Sănătate Publică Argeş vaccinuri pe care însă nu le-a transportat în aceeaşi zi la frigiderul din cadrul cabinetului medical ci s-a oprit cu acestea la domiciliul propriu, vaccinurile fiind transportate la frigider a doua zi, când a constatat şi faptul că celelalte doze de vaccin din frigider erau depreciate''.
În raport se mai arată că Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a efectuat în perioada 2013 - februarie 2016 achiziţii de dezinfectanţi în principal de la societăţile HEXI PHARMA CO S.R.L. şi REBEMEDICAL S.R.L., achiziţiile de la HEXI PHARMA fiind în sumă de 789.793,04 RON (clorhexin A, dexin, kalexin, polyiodine, suprahex, suprasept concentrat, terasept, thor concentrat, etc.).(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu