>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Ana Costea, fost ministru al Muncii : Nu am primit informaţii de la SRI referitoare la suspiciuni de trafic de minori

Fostul ministru al Muncii, Ana Costea, a declarat pentru MEDIAFAX că în perioada în care a deţinut funcţia primea informări zilnic de la SRI însă niciuna nu ar fi vizat posibile suspiciuni de trafic de minori, în ceea ce priveşte copiii din centrele de plasament.

"Eu am dispus controale în 26 noiembrie, erau semnale din partea presei şi mi s-a parut firesc să dispun astfel de controale. Cei de la SRI transmit zilnic informări. Nu am primit astfel de informaţii (n.r. referitoare la indicii de trafic de minori). S-au făcut controale şi în baza sesizărilor primite de la alte instituţii ale statului şi s-au făcut o serie de rapoarte. Când s-a constatat încălcarea legii, Ministerul Muncii a sesizat organele abilitate. Ce pot să spun e că am colaborat foarte bine cu toţi, cu toate organele abilitate, am încercat să dau curs la toate sesizările. Veneau şi de la cetăţeni sesizări"
, a declarat Ana Costea, fost ministru al Muncii, pentru MEDIAFAX.
Fostul ministru a precizat că sunt peste 2.300 de unităţi la care s-a dispus controlul, precizând că este nevoie de două zile ca un astfel de control sa fie realizat temeinic. Explicaţiile vin în contextul în care actualul ministru al Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat, duminică, într-o emisiune televizată, că există suspiciuni de trafic cu copii în orfelinatele din sudul ţării şi că, în acest moment există "anchete în desfăşurare" pentru elucidarea acestor suspiciuni. Dragoş Pîslaru a precizat că anterior investigaţilor a primit date în acest sens de la serviciile de informaţii.
"Din păcate, am încă nişte cazuri în zona de sud-est a ţării unde există suspiciuni de trafic de persoane şi prostituţie legate de instituţile care găzduiesc copiii în numele statului. E vorba de instuţii ale statului în care este suspiciunea că a fost trafic de copii, instituţii de protecţii. Sunt mai multe instituţii, cel puţin 4-5 instituţii unde se fac anchete", a declarat ministrul Muncii la Digi 24.
Ministerul Muncii a anunţat că în perioada aprilie 2014 - iulie 2016 s-au făcut 96 de controale în 61 centre de plasament şi 35 case de tip familial, fiind depistate trei situaţii în care existau suspiciuni cu privire la practicarea prostituţiei de către beneficiare ale sistemului de protecţie.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu