>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Băsescu: Klemm subminează credibilitatea SUA în România. Prună să spună dacă a fost angajat SIE

Fostul preşedinte Traian Băsescu l-a acuzat joi pe ambasadorul SUA, Hans Klemm, că subminează credibilitatea SUA în România, afirmând că stimulează revenirea la anii 50 în aplicarea legii, în vreme ce pe ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a somat-o să spună dacă a fost angajata SIE.

''Noi avem un ambasador foarte interesant care reprezintă SUA (Hans Klemm-n.r.). Ţineţi cont că sunt un om care a văzut şi a susţinut întotdeauna că avem nevoie de un parteneriat cu SUA. Deci nu sunt un anti-american. Ce face acest ambasador este să submineze pur şi simplu credibilitatea SUA în România. Şi românii încă iubesc SUA şi susţin parteneriatul cu SUA'', a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu la un post de televiziune.
Traian Băsescu a afirmat că Hans Klemm stimulează revenirea la anii 50 în aplicarea legii în România.
''Mă întreb cum domnul ambasador, care are o pildă în acţiunea Curţii Supreme a SUA, cum îşi permite să stimuleze revenirea la anii 50 în aplicarea legii în România, într-un stat aliat. Are cumva domnul ambasador ca obiectiv distrugerea credibilităţii SUA în România?'', a subliniat fostul şef de stat.
El a susţinut că abuzul în serviciu se utiliza la arestarea celor care incomozi în perioada comunistă.
''Precizarea Curţii este extrem de clară: dacă s-ar interpreta abuzul, raportat la acte normative, ar însemna că emitentul actului inferior legiferează penal. Nu poţi, pe fişa postului, să-l încriminezi de abuz în serviciu pe salariat'', a accentuat Băsescu.
El s-a războit şi cu ministrul Justiţiei.
''Doamna Prună a primit o întrebare de la un politician din PMP, dacă a fost angajată la SIE. (…) Marea problemă este dacă îţi treci sau nu în CV. A primit această întrebare public. Are de dat un răspuns. Nu a fost întrebat nici SIE, nici altcineva. Numai ea ştie ce a făcut, dacă a făcut. Obligaţia ei este să aibă un CV cinstit în care să spună ce a făcut'', a spus liderul PMP.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu