>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Jucătorii şi staff-ul tehnic al Concordiei Chiajna, martori la evenimentele din Istanbul. Emil Săndoi, antrenorul echipei: "Conducerea a trimis un autocar să ne ia, dar graniţele sunt închise"


Antrenorul Emil Săndoi a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că delegaţia Concordiei Chiajna se află încă la Istanbul, în urma tentativei de lovitură de stat din partea unei facţiuni a armatei Turciei, în condiţiile în care ilfovenii trebuiau să plece de dimineaţă spre România.

Emil Săndoi susţine că ilfovenii s-ar putea întoarce în România cu autocarul, în cazul în care aeroportul din Istanbul va rămâne închis.
„În momentul de faţă nu ştim nimic sigur, am stat de vorbă, prin telefon, cu conducerea clubului pentru a găsi o soluţie. Trebuia să avem avion la 10:40 spre Bucureşti, însă aeroportul este închis. Conducerea a trimis un autocar să vină la graniţa dintre Turcia şi Bulgaria, dar, din câte ştiu, graniţele sunt închise în acest moment. Deci, am avea şi varianta autocarului, deşi vă daţi că ne-ar nemulţumi pe deplin. Ar fi culmea să facem 12 ore şi să avem programul dat peste cap din cauza acestor probleme”, a spus Emil Săndoi, în exclusivitate pentru MEDIAFAX.
Cei de la Concordia Chiajna iau în calcul amânarea meciului cu Steaua Bucureşti, finala Cupei Ligii.
„Conducerea clubului nu a făcut încă o solicitare pentru amânarea finalei cu Steaua, pentru că am fi în grafic dacă am pleca astăzi, dar rămâne de văzut, încă sperăm. Dacă nu se va rezolva, conducerea va face o solicitare în acest sens, vă daţi seama”, a adăugat Săndoi.
Deşi susţine că incidentele s-au aplanat, antrenorul Emil Săndoi a dezvăluit că jucătorii şi membrii staff-ului tehnic de la Concordia Chiajna nu au dormit deloc în noaptea de vineri spre sâmbătă.
„Suntem cazaţi foarte aproape de aeroport şi în afară de traficul infernal, nu am mai văzut alte evenimente în această dimineaţă, pot să zic că s-au stins. În cursul nopţii însă a fost o agitaţie permanentă, se vedea că sunt probleme serioase, a fost o noapte albă pentru noi, abia spre dimineaţă am putut să dormim o oră”, a precizat Săndoi.
Concordia Chiajna se află din 4 iulie în cantonament în Turcia. Între 4 şi 11 iulie, a stat la Bolu, iar în ultimele zile s-a mutat la Kartepe, de unde lotul Chiajnei a venit la Istanbul în cursul după-amiezii de vineri pentru a se întoarce în ţară.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu