>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Ofiţer al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova, condamnat la închisoare

Un inspector principal de penitenciar va ajunge coleg cu cei pe care îi supraveghea după ce a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, trafic de influenţă şi constituire de grup infracţional organizat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins, luni, apelul declarat de inspectorul principal de penitenciar Andy Valentin Alexe la o decizie a Tribunalului Dolj, din decembrie 2015, care l-a condamnat la patru ani
Andy Valentin Alexe, având la data faptelor funcţia de ofiţer coordonator agenţi escortă în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova, a fost prins, în octombrie 2013, luând mită 750 de euro de la sora unui deţinut. 
Ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj s-au sesizat încă din luna februarie 2013, cu privire la faptul că în penitenciarul craiovean se introduceau frecvent telefoane mobile pentru deţinuţi, chiar cu sprijinul
unor angajaţi ai unităţii.
Direcţia Generală Anticorupţie a comunicat că, în urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au aflat că Andy Valentin Alexe era „ofiţerul care coordona întreaga activitate, atât a deţinuţilor aflaţi în penitenciar prin
intermediul telefoanelor pe care aceştia le primiseră în modul arătat mai sus, cât şi a persoanelor din afara penitenciarului care îl sprijineau în desfăşurarea activităţilor infracţionale, în acest sens apelând la
sprijinul a două persoane de încredere ce se ocupau cu colectarea aparatelor telefonice şi a sumelor de bani pretinse”. Ulterior, dosarul a fost declinat la DIICOT Craiova.
Pe 16 octombrie 2013, sora unui deţinut încarcerat în Penitenciarul de Maximă Sigurnaţă Craiova s-a prezentat la sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj şi a reclamat că Alexe i-a cerut 600 de euro pentru a interveni la comisia din cadrul penitenciarului pentru schimbarea regimului de detenţie al fratelui său şi încă 150 de euro pentru introducerea unui telefon mobil în celula acestuia. O săptămână mai târziu, ofiţerii
anticorupţie au organizat prinderea în flagrant a inspectorului de la penitenciar.
Conform unei înţelegeri anterioare, Andy Alexe s-a întâlnit cu femeia într-un local din Craiova, iar aceasta i-a înmânat 750 de euro şi telefonul mobil. Anchetatorii l-au prins în fapt şi l-au reţinut atunci pentru 24 ore. A doua zi, ofiţerul de penitenciar a fost arestat preventiv pentru luare de mită, trafic de influenţă, introducerea de obiecte interzise la deţinere în penitenciar, constituirea şi sprijinirea unui grup infracţional
organizat. Acesta fost eliberat însă în aprilie 2014, la două zile după ce dosarul său a fost înregistrat la Tribunalul Dolj, fiind judecat sub control judiciar.
În decembrie anul trecut, magistraţii instanţei doljene l-au condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Andy Alexe a atacat decizia cu apel, pe care l-a pierdut însă luni. Sentinţa Curţii de Apel Craiova este
definitivă.
Reprezentanţii Penitenciarului Craiova nu au putut fi contactaţi până la ora transmiterii ştirii pentru a confirma dacă Andy Alexe mai este angajat al unităţii.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu