>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

România, pe locul 6 în Europa în topul lucrurilor de muncă create prin investiţii străine directe

Cu o creştere de 17% faţă de anul 2014, România s-a plasat anul trecut pe locul 6 în Europa în topul lucrurilor de muncă nou create prin investiţii străine directe (ISD), cu peste 12.000 de joburi, arată EY European Attractiveness Survey 2016.

Investiţiile străine în Europa au atins un maxim istoric, cu 5.083 de proiecte care au generat 217.666 noi locuri de muncă. Europa de Vest continuă să fie cea mai atrăgătoare destinaţie pentru investiţii străine directe din Europa, cumulând 77% din toate proiectele. Marea Britanie, Germania şi Franţa deţin împreună puţin peste jumătate (51%) din proiectele ISD înregistrate în întreg spaţiul european.
În ceea ce priveşte locurile de muncă nou create, Europa Centrală şi de Est (CEE) a generat jumătate din numărul total de locuri de muncă, în contextul regiunea a atras 69% din numărul de proiecte ISD din sectorul de producţie.
Provocările de natură geopolitică şi macroeconomică ataşate Brexit-ului au potenţialul de a afecta intenţiile de investiţii în viitorul apropiat, arată studiul realiyat de EY. "În ciuda unui mediu de afaceri incert şi a unei game largi de riscuri geopolitice, investitorii au văzut în continuare Europa ca pe o locaţie relativ sigură. Punctele forte ale Europei constau în infrastructura digitală şi logistică, în forţa de muncă calificată şi într-un mediu stabil din punct de vedere al legilor şi reglementărilor. Totuşi, decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană ne aduce pe un teritoriu necunoscut.(Mediafax)
Este pentru prima dată când un stat membru părăseşte uniunea, astfel că impactul şi consecinţele directe sunt greu de anticipat. Companiile vor fi nevoite să activeze planurile pentru situaţii neprevăzute la care au lucrat în ultimele luni, demarând totodată şi ajustarea planurilor pe termen lung. Impactul economic pentru viitorul apropiat se va resimţi asupra încrederii şi aşteptărilor investitorilor. Incertitudinea privind viitorul relaţiilor comerciale dintre UK şi UE va încetini investiţiile în anumite industrii, atât în regat, cât şi pe continent. Afluxul de capital către Marea Britanie este posibil să scadă, lira sterlină va rămâne într-o poziţie mai slabă, iar activitatea de IPO şi M&A va încetini de asemenea. Un lucru este însă cert: schimbările majore legate de comerţ, piaţa muncii şi politici publice nu vor avea loc peste noapte. În consecinţă, companiile au răgazul de face deja planuri pe termen lung pentru a întâmpina toate aceste provocări", spune Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România.
Proiectele intra-europene au continuat să domine activitatea ISD, cu 54% din numărul total de proiecte şi cu 108.543 de locuri de muncă nou create. Din afara Europei, Statele Unite conduc în topul investiţiilor străine directe în Europa – 1.193 proiecte ISD şi 58.437 de locuri de muncă nou create – şi este principala ţară de la nivel global care investeşte în Europa. În sectorul financiar şi al serviciilor pentru afaceri, Statele Unite au generat 558 de proiecte şi 22.425 de noi locuri de muncă. Asia şi-a intensificat de asemenea activitatea în Europa, cu 735 de proiecte ISD şi 37.215 de locuri noi de muncă generate în 2015. China este cel mai mare investitor asiatic din Europa, cu 238 de proiecte (creştere de +2%) şi 8.917 de noi locuri de muncă.
Londra metropolitană se situează pe primul loc în clasamentul zonelor urbane, din punct de vedere al numărului de proiecte ISD atrase în 2015 – deţinând 406 din cele 1.065 de proiecte ISD din Marea Britanie – urmată de zona metropolitană Paris, cu 159 proiecte ISD. Munchen-ul şi regiunea Bavaria din Germania s-au evidenţiat ca zonele urbane cu cea mai rapidă creştere pentru investitori în 2015, cu o creştere de 134% faţă de anul anterior, urmată de Berlin.
În ceea ce priveşte sentimentul investitorilor, Londra a fost din nou considerată cel mai atrăgător oraş european, urmat de Paris – care şi-a îmbunătăţit în mod remarcabil atractivitatea cu 14% faţă de anul anterior. Conform declaraţiilor investitorilor, top 10 oraşe preferate pentru investiţii FDI include trei oraşe germane – Berlin, Frankfurt şi Munchen – precum şi două oraşe spaniole – Barcelona şi Madrid. Roma apare ca nou intrat în Top 10 oraşe în acest an, cu o creştere de 5% a atractivităţii pentru ISD faţă de anul trecut.
„O bună parte din discuţia privind Brexit-ul se axează pe viitorul statut al Londrei, ca important centru financiar european. Este puţin probabil ca baza legală pe care operează sectorul financiar din Londra să se schimbe fundamental, ea fiind construită pe însăşi legislaţia UE. În cazul puţin probabil în care oraşul nu va păstra echivalenţa cu cadrul legislativ al uniunii, Dublin pare a fi principala destinaţie pentru companiile de servicii financiare care doresc să îşi păstreze accesul la Piaţa Unică. Capitala Irlandei reprezintă în acest moment una dintre cele mai atractive alternative pentru Londra, datorită infrastructurii, legislaţiei europene, dar şi limbii vorbite la nivel local”, adaugă Bogdan Ion.
Atractivitatea sectorului de producţie european rămâne intactă, atrăgând 49% din proiectele ISD şi 62% din locurile de muncă nou create. În cadrul sectorului de productie, creşterea ISD a fost înregistrată în Polonia (117 proiecte, +34%), Turcia (105 proiecte, +52%), Ungaria (69 proiecte, +103%), Serbia (51 proiecte, +76%) şi România (51 proiecte, +21%). Germania a luat locul Marii Britanii ca destinaţia cea mai atractivă pentru proiecte de transport şi comunicaţii (81 proiecte, +72%), în vreme ce Marea Britanie a surclasat Germania în termeni de destinaţie preferată pentru proiecte de retail şi turism (43 proiecte, +26%) în anul 2015. Sectorul auto a alimentat creşterea din zona de producţie în Ungaria şi Polonia, în vreme ce producţia de maşini şi echipamente a dominat investiţiile în Turcia, Serbia şi România.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu