>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Demisia lui Oprea mai aşteaptă. Senatorii şi-au luat liber pentru deschiderea anului universitar

Senatorii au decis ca luni, 3 octombrie, să fie liberi pentru a participa la deschiderea anului universitar, urmând ca demisia lui Gabriel Oprea să intre pe ordinea de zi a Biroului Permanent de marţea viitoare.
Senatul a votat programul de lucru pentru săptămâna viitoare.
”Luni, 3 octombrie, activităţi în colegii electorale, pentru deschiderea anului universitar”, a anunţat preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele Senatului, social-democratul Ioan Chelaru.
Potrivit programului votat, şedinţa Biroului Permanent, în cadrul căreia va fi discutată şi demisia lui Gabriel Oprea, va avea loc abia marţi, 4 octombrie.
Gabriel Oprea şi-a înaintat luni seara demisia din Senat, însă, pentru ca ea să devină efectivă trebuie anunţată şi în plenul Senatului.
Procurorul şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, a precizat luni seara că acceaşi solicitare care a fost respinsă de Senat privind începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă în dosarul morţii lui Bogdan Gigină va fi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis, nefiind nevoie de date suplimentare la dosar.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu