>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

FESTIVAL 6-CONTINENTS LA TÂRGU JIU

Clubul Rotary din Târgu-Jiu organizează, organizează în zilele de 1 și 2 octombrie a.c.,  pentru prima dată în municipiul nostru, Festivalul 6 Continente. Festivalul  va fi foarte generos ca și desfășurare de evenimente, după cum confirmă organizatorii. „În cadrul acestui festival se va promova cultura lusitană în Gorj și cultura tradițională din Gorj în spațiul de limbă portugheză”, au transmis organizatorii.“Festivalul este pentru prima dată la Târgu-Jiu,  se află pentru a doua oară în România și este la a treia ediție la nivel mondial . Manifestarea debutează, sâmbătă 1 octombrie a.c. , cu niște lansări de cărți, respectiv cu o expoziție de carte portugheză, care va avea loc la Biblioteca Județeană ; sâmbătă dimineață va continua cu alte două lansări de cărți, după care, la Muzeul de Artă va avea loc o conferință publică pe care o va susține brâncușologul Ion Mocioi. Intrarea este liberă la toate evenimentele, iar spectacolul de sâmbătă va fi unul special”, a confirmat Victor Troacă, președintele Rotary Club Târgu-Jiu. Doina Iovănel Spineanu, reprezentanta în România a Festivalului 6 Continente, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că “Festivalul a început în Brazilia ca un festival de muzică rusofonă, apoi a fost mutat în Portugalia și, treptat, s-a transformat într-un festival de cultură în care au fost cuprinse foarte multe țări și se desfășoară în foarte multe orașe, aproximativ 120 de orașe din toată lumea. Pe noi ne motivează să promovăm acest festival în România, iar România este promovată, prin acest festival, în alte țări. Organizarea festivalului se desfășoară datorită colegilor de la Rotary Târgu-Jiu și mă bucur că am fost inspirată să mă adresez lor pentru acest festival. Eu sunt gorjeancă. 
M-am născut la Padeș, am făcut o parte din școală la Peștișani, la Liceul «Constantin Brâncuși»; am debutat ca scriitor la Revista Columna din Târgu-Jiu, la vârsta de 11 ani. Mă voi întoarce întotdeauna cu mare bucurie aici”. Mai exact, în data de 1 octombrie va avea loc o prezentare de carte portugheză, dar și lansare de carte, la Biblioteca „Christian Tell” din Târgu Jiu. Tot atunci va avea loc și Conferința „Universalitatea lui Brâncuși”, la Muzeul Județean Gorj, de la orele 12.30. Mai mult, de la orele 16, în amfiteatrul din centrul orașului va avea loc un concert de muzică braziliană,  susținut de artiștii Gabriela Costa &Alex Man. Duminică, 2 octombrie, va avea loc o expoziție de fotografii, Portugalia-Țara dorului răsare, Valeriu Turea, la Muzeul Județean Gorj, vernisaj care va avea loc de la orele 10.  Tot duminică, de la orele 10.30,n va avea loc expoziția „Dincolo de privire”, a Doinei Iovănel Spineanu, dar și un spectacol de muzică tradițională gorjenească în amfiteatrul din centrul orașului, de la orele 11.Partenerii festivalului sunt: Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Biblioteca Județeană Gorj “Christian Tell”, Muzeul Județean Gorj “Alexandru Ștefulescu”, Asociația Autorilor și Cercetătorilor de Carte Gorjeni, Palatul Copiilor Târgu-Jiu, Ansamblul “Dor și cânt” – Peștișani; Tipografia Prod Com Târgu-Jiu,  Hotel “Brâncuși” Târgu-Jiu și Clubul Interact Târgu-Jiu.


                                                                                                                                 M.Becherete

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu