>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Ionuţ Negoiţă, finanţator Dinamo: Vreau să găsesc pe cineva căruia să-i dau clubul

Ionuţ Negoiţă, finanţatorul echipei Dinamo Bucureşti, a anunţat, sâmbătă, după eşecul suferit în faţa Concordiei Chiajna, că este dispus să renunţe la clubul din "Ştefan cel Mare".
Ionuţ Negoiţă, finanţator Dinamo: Vreau să găsesc pe cineva căruia să-i dau clubul
"Fiind singur la club, am nevoie de ajutoare. Sunt dispus să cedez acest club. Am făcut tot ce am putut, eforturi supraomeneşti chiar, dar nu merită să le mai fac. Mi-au creat doar probleme aceste eforturi, dar le-am făcut pentru echipa mea de suflet. Vreau să găsesc pe cineva căruia să-i dau clubul. Vreau să cedez clubul total. Îl cedez unei persoane sau unor persoane care pot dovedi că pot face mai mult decât mine. Oamenii potenţi din punct de vedere financiar şi care au un plan mă pot căuta, sunt foarte decis. Nu de acum, ci de acum două săptămâni, când am vrut să fac o conferinţă de presă şi să fac anunţul.
Îmi doresc să vina altcineva şi să preia clubul cu totul. Din păcate, în România sunt doar pretenţii şi totul pică în sarcina unui singur om. Avem pretenţii, vrem multe şi toată lumea stă la cotitură să ciupească", a declarat Negoiţă la DigiSport.
Negoiţă nu pleacă cu regrete din "Ştefan cel Mare". Chiar dacă admite că a făcut şi unele greşeli, finanţatorul dinamovist este convins că a creat o echipă bună la Dinamo iar rezultatele vor veni mai devreme sau mai târziu.
"Managamentul meu nu e perfect, dar am făcut şi fac tot ce pot. Cred că am făcut imposibilul până acum. Cred că unii suporteri sunt influenţaţi. Avem un lot peste ce am avut până acum, am spart şi acel plafon salarial, avem condiţii foarte bune, peste orice echipă din România, avem salariile la zi, dar cred că prea multă linişte strică. Văd o oarecare bătaie de joc din partea unora. Sunt foarte relaxaţi. Dacă vom avea rezultate, o să mai fac eforturi. Dacă nu avem rezultate, nu o să mai fac eforturi.
Lotul actual e peste cel de anul trecut. Cu excepţia lui Mevlja, care şi-a dorit să plece, am păstrat cei mai buni jucători. E stupid că pierdem puncte cu cele mai slabe echipe. Ştim să jucăm fotbal doar cu echipele bune. E vorba de atitudine şi asta mă deranjează cel mai tare", a conchis Negoiţă.
Dinamo a pierdut, sâmbătă, meciul disputat pe teren propriu în faţa Concordiei Chiajna, scor 0-1, în cadrul etapei a zecea din Liga 1.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu