>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

MApN vrea să scoată la licitaţie marca Steaua Bucureşti pentru un preţ anual de 3,7 milioane de euro

Ministerul Apărării Naţionale a supus dezbaterii publice un proiect de hotărâre de Guvern prin care intenţionează să organizeze o licitaţie pentru dreptul de folosinţă al mărcii Steaua, preţul solicitat fiind de aproape 3,7 milioane de euro pe an, fără TVA.

''Se abilitează Ministerul Apărării Naţionale, prin Clubul Sportiv al Armatei 'Steaua' Bucureşti, să transmită prin licenţă dreptul de folosinţă asupra mărcii STEAUA BUCUREŞTI, pentru clasa de produse şi servicii nr. 41 din certificatul de marcă emis de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, respectiv pentru activitatea de fotbal, prin licitaţie publică, potrivit Regulamentului de organizare şi desfăşurare a licitaţiei''
, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern, supus dezbaterii publice vineri.
Potrivit proiectului, preţul de pornire al licitaţiei este de 3.694.220 euro/an fără TVA, stabilit în urma expertizei efectuate.
Ministerul Apărării Naţionale, prin Clubul Sportiv al Armatei ''STEAUA'' Bucureşti, va încasa 50% din suma prevăzută în contractul de licenţă, diferenţa făcându-se venit la bugetul de stat.
Suma prevăzută destinată CSA Steaua se constituie în venituri proprii şi va fi utilizată pentru finanţarea activităţii sportive de performanţă a Clubului Sportiv al Armatei ''Steaua'' Bucureşti.
Potrivit Notei de fundamentare, conform prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată, cu modificările ulterioare, nefolosirea efectivă a mărcii STEAUA BUCUREŞTI pentru o perioadă neîntreruptă de 5 ani dă dreptul oricărei persoane interesate să solicite instanţei de judecată decăderea titularului din drepturile conferite de marcă.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu