>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

MTV Europe Music Awards: HaHaHa Production intră cu 3 piese în cursa pentru "Best Romanian Act"

HaHaHa Production semnează muzica şi versurile pentru trei dintre cele cinci piese ale artiştilor nominalizaţi la categoria Best Romanian Act: "Pierdut buletin" (DOC şi Smiley), "Creioane colorate" (Feli) şi "Iubirea schimbă tot" (Andra).

La începutul lunii noiembrie vom afla numele celui mai bun artist din România desemnat de fani în cadrul Galei MTV Europe Music Awards.
Smiley, nominalizat la MTV Europe Music Awards cu piesa "Pierdut buletin"
DOC şi Smiley – "Pierdut buletin", Feli – "Creioane colorate" şi Andra – "Iubirea schimbă tot" sunt cele trei piese HaHaHa Production care intră în cursa finală pentru cele mai importante premii muzicale europene, acestea fiind nominalizate la categoria Best Romanian Act, alături de Manuel Riva & Eneli – "Mhm Mhm" şi Vanotek – "My Heart is gone".
"Deja celebra gală MTV va avea loc anul acesta la Rotterdam, pe 6 noiembrie, la Ahoy Theatre. Este a treia oară când MTV EMA se ţine în Olanda, dupa ediţia din 2007 (tot la Rotterdam) şi ediţia din 2013 (în Amsterdam). Cei mai buni, difuzaţi şi iubiţi artişti din lume vor urca pe scena EMA, iar MTV România abia aşteaptă să pună pe harta vedetelor internaţionale câştigătorul Best Romanian Act", a declarat Oana Tache, Brand Manager MTV România.
"Este o performanţă extraordinară care ne onorează şi confirmă poziţia HaHaHa Production în topul producătorilor muzicali din România. Facem muzică din pasiune, iar energia muzicii noastre reuşeşte să ajungă exact acolo unde ne dorim: la oamenii care ne ascultă şi ne apreciază", a declarat Smiley despre nominalizarea la MTV EMA.
Fanii pot susţine unul dintre artiştii nominalizaţi votându-l pe site-ul http://ro.mtvema.com/. Votarea regională se desfăşoară în perioada 27 septembrie – 5 noiembrie, iar câştigătorul va fi desemnat pe 6 noiembrie, în cadrul galei de la Rotterdam.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu