>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Petre Roman şi-ar putea relua mandatul de deputat întrerupt în 2015 şi ar putea încasa peste 90.000 lei restanţe

Fostul deputat PNL Petre Roman şi-ar putea relua mandatul de deputat întrerupt în februarie 2015 pe motiv de incompatibilitate dacă plenul va fi de acord cu propunerea Comisiei juridice în acest sens, ceea ce înseamnă şi returnarea indemnizaţiilor restante în valoare de peste 90.000 lei.
Petre Roman şi-ar putea relua mandatul de deputat întrerupt în 2015 şi ar putea încasa şi peste 90.000 lei restanţe(Imagine: Petre Roman/ Mediafax Foto)
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis luni să trimită plenului raportul Comisiei juridice prin care se recomandă ca mandatul de deputat al lui Petre Roman să fie reluat. Decizia va fi luată marţi la votul final în Camera Deputaţilor.
Practic, deputaţii vor constata că mandatul lui Petre Roman nu a încetat în condiţiile legii, ceea ce înseamnă că îi va fi plătită şi indemnizaţia din ultimii doi ani şi jumătate. Având în vedere că Petre Roman avea o indemnizaţie de 5.031 lei pe lună, suma totală care îi va fi returnată se va cifra la 90.558 lei.
În data de 3 mai, fostul deputat PNL Petre Roman a cerut Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor să ia act de reluarea mandatului său, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis, în data de 24 aprilie, anularea raportului ANI privind incompatibilitatea sa.
Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), potrivit căruia Petre Roman s-ar fi aflat în incompatibilitate, din data de 20 decembrie 2012, întrucât deţinea, simultan, funcţia de deputat şi calitatea de persoană fizică autorizată - Roman V. Petre Persoană Fizică Autorizată.
Hotărârea instanţei a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind stabilit termen de judecată la data de 12 octombrie. Decizia instanţei supreme va fi definitivă.
În ianuarie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis să se menţină raportul ANI, prin care s-a constatat că fostul parlamentar se afla în incompatibilitate. Hotărârea a fost luată la acel moment ca urmare a unui incident procedural, în urma căruia Petre Roman nu s-a adresat în timpul acordat de lege, instanţei competente, astfel că după decizia Tribunalului Petre Roman şi-a pierdut mandatul de deputat.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu