>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Video Streinu-Cercel, despre cum pot fi reduse infecţiile din spitale: Apa şi săpunul sunt sfinte - VIDEO


Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului "Matei Balş", a declarat, vineri, la Piteşti, că în cazul infecţiilor din spitale, utilizarea apei şi săpunului reduce cu mai mult de jumătate contaminarea, adăugând că în cazul bebeluşilor cu sindrom hemolitic n-au fost respectate regulile de igienă.

Streinu-Cercel a afirmat că, pe lângă dezinfectanţi, în spital există o serie de mecanisme care pot preveni ca infecţiile să se dezvolte, primul fiind respectarea condiţiilor minime de igienă, şi că „apa şi săpunul sunt sfinte“.
"Infecţiile sunt peste tot, apar peste tot, în comunitate, în special, mai mult de trei sferturi. Se dezvoltă, în afara spitalului, iar oamenii vin la spital pentru a se trata. Un sfert se dezvoltă aici (în unitatea medicală – n.r.). (...) Dezinfecţiile au fost întotdeauna foarte importante, dar în spital avem o serie de mecanisme de a preveni aceste infecţii, care ar putea să se dezvolte. Primul lucru la care trebuie să ne referim este legat de condiţiile de igienă. Este prima măsură. Apa şi săpunul sunt sfinte. Utilizarea lor corespunzătoare scoate din circulaţie mai mult de 50 % din infecţiile potenţial transmise pentru că unul dintre vehicule este mâna, care este contaminată. Am pus mâna pe un obiect care are germeni şi apoi pe un alt obiect şi de acolo vine un aparţinător, ia o lingură şi o dă pacientului să se alimenteze. Deci, nu este nimic nou sub soare. Cert e că trebuie să ne readaptăm la condiţiile actuale, unde igiena intraspitalicească trebuie să fie la linie", a declarat Adrian Streinu-Cercel, la finalul unui seminar pe teme privind infecţiile asociate îngrijirilor medicale, desfăşurat la Piteşti.
Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" a vorbit şi despre cazurile bebeluşilor din Argeş, diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic, arătând că n-au fost respectate cu stricteţe regulile simple de igienă, ducând la contaminarea cu E-coli.
"Cauza deceselor bebeluşilor este cunoscută: E-coli. Modalitatea în care acest germen se poate transmite este curcuitul fecal. Atât timp cât nu se respectă, peste tot în lume, nu doar în România, regulile stricte de igienă, există riscul să apară. Aţi văzut că în Germania au fost cazuri la adulţi, care au contactat E-coli din produse importate dintr-o ţară mediteraneană. Astfel de episoade pot să apară oricând şi oriunde, oricât ne-am spăla ", a afirmat Streinu-Cercel.
This content requires the Flash Player. Download Flash Player. Already have Flash Player? Click here.

În perioada 18 ianuarie - 11 februarie 2016, la spitalele din Argeş au fost internaţi 16 copii, dintre care 13 cu patologie digestivă, cărora le-au fost stabilite la internare următoarele diagnostice: „boală diareică acută”, „gastroenterocolită acută”, „sindrom dispeptic”, „sindrom febril rinofaringită acută”, „pneumonie cu sindrom obstructiv” şi „rotavirus confirmat”. Trei copii diagnosticaţi cu siondrom hemolitic uremic au murit, la spitale din Capitală.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu