>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Anchetă la IPJ Constanţa, după ce doi poliţişti l-au lăsat pe ÎPS Teodosie să folosească o altă intrare

IPJ Constanţa a dispus, vineri, cercetarea disciplinară a doi poliţişti care i-ar fi permis Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, aflat sub control judiciar, să intre în instituţie pe uşa destinată cadrelor, şi nu pe cea principală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Drept urmare, conducerea Poliţiei Judeţene Constanţa a dispus declanşarea unei anchete administrative şi a decis cercetarea disciplinară a celor doi poliţişti care i-au permis prelatului accesul în incintă printr-o altă intrare decât cea oficială.
 Constanţa, în care este acuzat că ar fi obţinut ilegal subvenţii de la APIA de peste un milion de lei, s-a prezentat, joi, la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa pentru a semna condica, dar a pătruns în sediul instituţiei folosind intrarea angajaţilor IPJ Constanţa şi nu cea principală.
Ulterior, ÎPS Teodosie a ieşit pe uşa din faţă, pe unde de altfel se face accesul tuturor celor aflaţi sub control judiciar, însă nu a făcut nicio declaraţie.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu