>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Barack Obama: Comentariile vulgare ale lui Donald Trump relevă insecurităţile acestuia

Barack Obama, actualul preşedinte al SUA, a declarat că remarcile vulgare ale lui Donald Trump, surprinse în înregistrarea audio, denotă insecuritatea acestuia şi cataloghează comentariile candidatului republican ca fiind ”deranjante” şi ”de necrezut”, informează site-ul ziarului The Guardian.

Barack Obama a ţinut o prelegere în cadrul unei strângeri de fonduri pentru Tammy Duckworth, candidat la Senatul SUA. Fără a menţiona propriu-zis numele lui Donald Trump, acesta a declarat că există un motiv pentru care candidatul Partidului Republican la alegerile prezidenţiale americane a denigrat femei, veterani, persoane cu dizabilităţi, mexicani şi alţii, în cadrul campaniei electorale din 2016.
Barack Obama: Comentariile vulgare ale lui Donald Trump relevă insecurităţile acestuia
”Asta demonstrează faptul că acesta este îndeajuns de nesigur pe el încât să îi defăimeze pe ceilalţi pentru a-şi oferi sieşi o importanţă mai mare. Aceasta nu este o trăsătură definitorie recomandabilă cuiva care doreşte să ajungă în Biroul Oval”, a afirmat Barack Obama.
”Discursul de necrezut” al lui Trump a fost ”deranjant”, ”nu e nevoie să-l repet”, a adăugat preşedintele american.
Donald Trump, candidatul republican la funcţia de preşedinte al SUA, a prezentat scuze după apariţia unei înregistrări audio care îl surprinde făcând comentarii obscene despre femei. În ciuda acestor scuze, anumiţi lideri ai Partidului Republican au solicitat retragerea din cursa prezidenţială a lui Donald Trump.
Mark Kirk, membru al Partidului Republican, a postat pe site-ul de socializare Twitter: “Donald Trump este un clovn ostil, care nu este pregătit pentru a fi preşedintele Statelor Unite”.
Apoi a adăugat: “Partidul lui Lincoln îl respinge pe Donald Trump. Solicit în continuare retragerea acestuia”.
Conform experţilor, o eventuală substituire a lui Donald Trump cu Mike Pence, candidatul la vice-preşedinţia SUA din partea Partidului Republican, ar reprezenta un efort masiv şi ar putea întâmpina probleme legale, cu numai o lună înaintea alegerilor prezidenţiale, care vor avea loc pe data de 8 noiembrie.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu