>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Declaraţie uluitoare a Ministrului Justiţiei, Raluca Prună, în faţa CSM: Am minţit la CEDO că am asigurat buget pentru şapte penitenciare - VIDEO

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat în şedinţa de joi a CSM că a minţit la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) că dispune de un buget de aproape un miliard de euro pentru şapte penitenciare, deşi în realitate Guvernul nu avea această sumă în buget, argumentând că declaraţiile “erau nişte bune intenţii.”

“Ştiţi cum e, domnule judecător, ca la penitenciare, unde eu m-am dus şi am minţit la CEDO şi spun bine minţit la CEDO, că eu am crezut că dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român... Deci eu am minţit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, ergo aproape un miliard de euro, dar astea erau nişte bune intenţii, pentru că în realitate în buget noi nu avem aceşti bani. Aşa s-a întâmplat şi cu investiţiile. Pe mine nu mă costă nimic şi pe niciun ministru să facem o foaie foarte frumoasă, să spunem că ne trebuie două miliarde de euro ca noi să avem o infrastructură de top în România, dar câtă vreme nu ai acoperire în buget, lucrurile astea nu se vor întâmpla. Deci acest guvern, pe care mă simt obligată să îl apăr nu neapărat pentru că fac parte din el, acest guvern a moştenit asta, o colecţie de bune intenţii. Şi a trebuit eu să ies să spun că nu pot să fac şapte penitenciare, că nu am bani (...)"
, a declarat Raluca Prună, joi, în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), conform înregistrării postate pe site-ul instituţiei.
Declaraţia Ministrului Justiţiei, Raluca Prună, în faţa CSM: Am minţit la CEDO că am asigurat buget pentru şapte penitenciare
Declaraţiile ministrului Justiţiei au venit în contextul în care în plenul CSM se discuta despre amânarea investiţiilor pentru sediile de instanţe, după o intervenţie a judecătorului Horaţius Dumbravă care reclama un semi-blocaj instituţional.
Ministrul Justiţiei nu a oferit mai multe date despre contextul în care a făcut declaraţiile la CEDO şi nici când s-a întâmplat exact evenimentul. Potrivit unui comunicat de presă emis de CEDO, Raluca Prună a vizitat Curtea în data de 14 iunie 2016, unde a fost primită de preşedintele Guido Raimondi, la întrevedere participând şi judecătoarea Iulia Motoc, aleasă în numele României, dar şi Roderick Liddel, grefier şef.
 (Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu