>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Deputatul PMP Adrian Gurzău, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, vineri, solicitarea DNA de arestare a deputatului PMP Adrian Gurzău şi au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile în cazul acestuia.

Camera Deputaţilor a decis marţi, prin vot secret, că deputatul PMP Adrian Gurzău poate fi arestat după ce a respins reţinerea parlamentarului. La votul privind arestarea au fost prezenţi 238 de deputaţi, 124 votând ''pentru'' şi 114 ''împotrivă''. Parlamentarul le-a cerut marţi deputaţilor să repingă cererea de reţinere şi arestare a sa invocându-i pe cei ''trei copii minori de acasă'' şi pe cei ''doi părinţi pensionari'' şi spunând că de după gratii nu s-ar putea apăra ''ca orice alt om din această ţară''.
Procurorii DNA au cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a deputatului PMP Adrian Gurzău, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă în dosarul în care a fost reţinută Angela Toncescu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C Carpatica Asig.
"În perioada 8 aprilie 2015 – 1 noiembrie 2015, inculpata Toncescu Angela, membru şi începând cu data de 2 iulie 2015, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, i-a promis inculpatului Gurzău Adrian, deputat în Parlamentul României şi administrator în fapt al unei firme, care a şi acceptat promisiunea, întocmirea unui contract de prestări servicii între firma respectivă, în calitate de prestator şi SC Carpatica Asig SA, în calitate de beneficiar", a anunţat DNA într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, contractul a fost încheiat la data de 2 noiembrie 2015, iar obiectul acestuia îl constituia "furnizarea, de către firma controlată de deputat, a unor servicii specializate de ”relaţii clienţi, info-line, contact center vânzare şi marketing'', pe o durată minimă de 5 ani", valoarea totală fiind de 270.000 de euro.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu