>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Refugiatul sirian arestat în Germania plănuia aparent să atace un aeroport din Berlin

Refugiatul sirian de 22 de ani care a fost arestat duminică noapte în oraşul german Leipzig intenţiona aparent să comită un atac la un aeroport din Berlin în numele reţelei teroriste Stat Islamic, a declarat şeful serviciilor germane de informaţii interne, potrivit Deutsche Welle.

Poliţia îl urmărea pe Jaber A. şi a decis să efectueze raiduri la apartamentul său din orăşelul Chemnitz, atunci când suspectul a fost văzut cumpărând lipici dintr-un magazin. "Am presupus că acesta ar putea fi ultimul ingredient de care avea nevoie pentru a fabrica o bombă", a spus el.
"Am primit informaţii că iniţial plănuia să atace trenuri din Germania", a declarat luni Hans-Georg Maaßen pentru postul de televiziune ARD. "Ulterior planurile au devenit mai bine definite şi au vizat aeroporturi din Berlin", a adăugat acesta.
În apartament poliţia a găsit a substanţă volatilă, aproape identică cu explozibilii folosiţi de Stat Islamic pentru atacurile de la Paris şi Bruxelles.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu