>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Reuniunea pe tema situaţiei din Siria s-a încheiat fără un acord. Ce au stabilit participanţii, printre care secretarul de Stat american, John Kerry, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov

Reuniunea de la Lausanne, la care au participat reprezentanţii Statelor Unite, Rusiei şi a mai multor state din Orientul Mijlociu, s-a încheiat fără să se ajungă la un acord pentru o strategie comună pentru implementarea unui nou armistiţiu în Siria, notează Reuters şi The Associated Press.

Participanţii la reuniunea care au durat patru ore şi jumătate au propus o serie de soluţii şi au căzut de acord ca discuţiile pe tema Siriei să continue în viitorul apropiat.
Secretarul american de Stat, John Kerry, a declarat că discuţiile au fost determinate de "situaţia urgentă din Alep, de urgenţa de a găsi ceva care să funcţioneze, altceva decât acţiuni militare".
Miniştrii au oferit sugestii care "chiar ar putea modela diferite abordări", a mai declarat oficialul american, care a mai spus că reuniunea a fost "exact ce am dorit", indicând aşteptările scăzute ale acestuia, notează The Associated Press.
La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat: "Astăzi am discutat câteva idei într-un cadru de state care pot influenţa situaţia".
Acesta a mai precizat că participanţii "au convenit să continue contactele în următoarele zile", adăugând că diplomaţii s-au pronunţat "în favoarea unei lansări rapide a procesului politic".
Această reuniune a fost prima între Kerry şi Lavrov de la eşecul celui de-al doilea armistiţiu din Siria, în luna septembrie.
Avioanele forţelor aeriene ruse şi siriene au continuat şi sâmbătă să atacate zonele controlate de rebeli în oraşul Alep, a anunţat Observatorul sirian pentru Drepturile Omului.
Rusia susţine, inclusiv militar, regimul Bashar al-Assad, în timp ce Statele Unite oferă sprijin grupurilor insurgente ale opoziţiei siriene.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu