>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Simulare de atac terorist cu luare de ostatici la Timişoara

O simulare de atac terorist a avut loc, marţi, la Palatul Dicasterial din Timişoara, unde a fost imaginată şi o luare de ostatici, transmite corespondentul MEDIAFAX.Jandarmi, poliţişti, pompieri, ofiţeri de informaţii, precum şi trupe speciale de intervenţie au participat, marţi, timp de aproximativ o oră, la o simulare de atac terorist, la Palatul Dicasterial din Timişoara, clădire care găzduieşte şi Tribunalul Timiş.
A fost simulată o luare de ostatici de către un grup înarmat a persoanelor aflate într-o sală de judecată, iar forţele speciale şi antiteroriste ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş au pătruns pentru a anihila persoanele înarmate.
"Astăzi am simulat un atac asupra Palatului Dicasterial a unor cetăţeni nemulţumiţi, cu arme de foc automate. Aceştia au intrat într-o sală de şedinţe unde au luat ostatici judecătorii aflaţi în sală şi câţiva civili", a declarat Cristian Marc, purtătorul de cuvânt la Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş.
Simularea de atac terorist este prima acţiune dintr-o serie de trei din cadrul exerciţiului de antrenament "TIBISIS16", care se desfăşoară la Timişoara în perioada 4 - 6 octombrie. Exerciţiul este organizat de structurile din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului şi are scopul de a "dezvolta capacităţii de interoperabilitate în sistem integrat, precum şi pentru verificarea capacităţii de reacţie şi intervenţie, a forţelor de ordine, în diferite situaţii", transmite Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Timiş.
Miercuri, 5 octombrie, de la ora 10.00, în Piaţa Libertăţii din Timişoara va fi simulată descoperirea unui colet suspect şi a unei maşini capcană. Pe perioada desfăşurării exerciţiului, zona va fi restricţionată, iar cei de la SRI vor interveni în vederea ridicării coletului şi neutralizării lui, şi ulterior a maşinii capcană.
Joi, 6 octombrie, începând cu ora 10.00, la ieşirea din Timişoara spre comuna Giroc, va fi simulat un atac asupra unui transport. Concret, o autospecială va transporta explozibil şi va fi atacată de un grup de persoane înarmate.
"Dorim să informăm populaţia ca, în cazul în care asistă la unul dintre aceste exerciţii, să-şi păstreze calmul şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine aflate la faţa locului", comunică Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Timiş.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu