>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

ALERTĂ METEO: Ploi, vânt şi ninsori în acest weekend în toată ţara

Meteorologii au emis o informare de ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori viscolite în zona de munte, care va viza întreaga ţară şi care intră în vigoare sâmbătă la ora 16.00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în perioada sâmbătă, ora 16.00- duminica ora 22.00, aria precipitaţiilor va cuprinde treptat toată ţara, începând cu regiunile vestice şi sud-vestice. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp, în special în zona montană, Transilvania şi Moldova.
Vor fi ploi pe arii extinse, iar începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică (12/13 noiembrie) şi pe parcursul zilei de duminică, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în nord, nord-est, centru şi trecător în vest.
Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50...60 km/h.(Mediafax)
În toate zonele de munte, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea.
Totodată, meteorologii au emis avertizări cod galben de scurtă durată pentru mai multe judeţe. În Vrancea, Iaşi, Bacău, Vaslui şi Galaţi este ceaţă densă până sâmbătă la ora 12.00. În judeţele Prahova, Dâmboviţa, Sibiu şi Argeş, în zonele montane, sunt anunţate rafale de vânt care ajung şi la 90 de km/h, dar şi ninsori trecătoare.
Şi în Caraş-Severin sunt anunţate ploi abundente, codul galben fiind valabil până la ora 14.20.

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu