>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Doi copii din Dolj lăsaţi de părinţi în grija unei cunoştinţe au murit intoxicaţi cu fum

Doi copii din Băileşti, judeţul Dolj, au murit intoxicaţi cu fum, după ce un incendiu a izbucnit în apartamentul în care locuiau împreună cu o femeie în grija căreia au fost lăsaţi de părinţii plecaţi la muncă în Italia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Incendiul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un apartament de la parterul unui bloc din municipiul Băileşti.
Potrivit primelor informaţii obţinute de Poliţie, copiii, două fetiţe, una în vârstă de trei ani, celălaltă de un an, se aflau în grija unei cunoştinţe, după ce părinţii au plecat să muncească în Italia.
Incendiul ar fi pornit din cauza unei lumânări uitate aprinsă. De la flacăra lumânării au ars mocnit haine, un covor şi parchetul, degajând monoxid de carbon.
Vecinii s-au mobilizat şi au stins flăcările. Femeia care avea grijă de fetiţe le-a scos din apartament. Ele au fost transportate la spital, unde, ulterior, au decedat.
"Cele două minore au murit, iar trupurile neînsufleţite au fost transportate la morgă pentru efectuarea necropsiei. Cauza probabilă a decesului este intoxicaţia cu monoxid de carbon. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alin Apostol, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
Acesta a adăugat că între cele două minore şi persoana în grija căreia au fost lăsate de părinţi nu există legătură de rudenie.
Poliţia a sesizat şi Direcţia de Protecţie a Copilului cu privire la acest caz.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu