>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

ÎNCEPE FESTIVALUL – CONCURS „ MARIA LĂTĂREȚU”, EDIȚIA 2016

Ne mai despart puține zile până la debutul celei de–a XXIII a ediții a Festivalului – Concurs  al Cântecului Popular Românesc  „ Maria Lătărețu”. Precedate de o preselecție pentru festival (ce va avea loc în data de 7 noiembrie 2016 ), cele două seri de concurs și seara Galei laureaților  se vor desfășura – potrivit organizatorilor – pe scena amenajată în sala Rondă a Complexului ANNA EVENTS  de pe Insulița Jiului. Intrarea spectatorilor la toate cele trei spectacole – concurs, urmate de recitaluri extraordinare, este LIBERĂ !!! Din program spicuim : Marți, 8 noiembrie 2016 – ora 19.00, prima seară de concurs în care vor evolua concurenții acompaniați de orchestra Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, în prezentarea Codruței Florescu. În continuare, de la ora 21.00 va putea fi urmărit un recital extraordinar susținut de  Ansamblul„ Maria Lătărețu” al Școlii Populare de Artă din Tg Jiu – își dau concursul : orchestra ansamblului, dirijată de prof. Constantin Argint, grupul „ Măriile Gorjului”, grupul de naiști și fluierași „ Jiana” coordonat  de profesorii Ștefan și Ciprian Popescu, formația de dansuri  „ Juniorii Doinei Gorjului” –maestru coregraf Valeriu Salaoru, elevii Școlii Populare de Artă din Tg Jiu îndrumați de profesorii Liliana Ciochină Neoagă, Ștefan Popescu, Teodora Pană, Ion Drăgan, Nicoleta Lătărețu,Carmen Sarcină, Elena Bălan, Amelia Cârciu, Alina Munteanu, Raluca Elena Căpitănescu.În finalul spectacolului vor evolua invitații speciali : Paul Ananie, Andreea Hăisan, Gabriel Dumitru, Zorica Savu, Victor Tița, Nicoleta Lăcătușu, orchestra „ Valea Timocului” din orașul Bor (Serbia).
A doua seară de concurs, miercuri 9 noiembrie a.c., va debuta tot la ora 19.00 cu emoții pentru cocurenții înscriși în ce-a de-a doua zi. Apoi, vor urca pe scenă, într-un regal folcloric de excepție membrii Ansamblului Artistic Profesionist„ Doina Gorjului”: orchestra condusă de maeștrii dirijori Aurel Blondea și Marcel Parnica, trupa de balet condusă de maestrul Valeriu Salaoru și îndrăgiții soliști: Maria Loga, Victorița Lăcătușu, Valentin Sanfira, Olguța Berbec, Roberta Crintea, Alexandra Bleaje, Reli Sanda, Marian Medregoniu, Georgiana Bîrsac, Claudia Torop, Natalia Gorjanu. Seara de joi, 10 noiembrie 2016 va fi consacrată Galei laureaților Festivalului – Concurs al Cântecului Popular Românesc  „ Maria Lătărețu”- 2016. După festivitatea de premiere și evoluția laureaților, pe scenă vor urca, într-o seară de excepție, invitații „ Doinei Gorjului”: Sava Negrean Brudașcu, Cristian Pomohaci, Viorica Macovei, Ion Ghițulescu, Gheorghița Nicolae, Robert Târnăveanu, Felicia Stoian, Dumitru Zamfira, Zorina Bălan. Director al Festivalului este prof. Gheorghe Porumbel, coordonatorul spectacolelor – Laviniu Păducel, prezentatoare va fi Codruța Florescu, iar organizatorii evenimentului sunt: Consiliul Județean Gorj, Primăria și Consiliul Local Târgu Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist  „ Doina Gorjului”, Liga Culturală „ Fiii Gorjului”București, Centrul Județean Gorj pentru Consevarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Școala Populară de Artă Tg Jiu. Parteneri : Anna Events și Soft Tehnica, printre partenerii media numărându-se  și ziarul Universul.ro, poziție care ne onorează  și, în același timp, ne obligă să vă ținem la curent cu desfășurarea Festivalului.
                                                                                                         Marius BECHERETE

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu