>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Prefecţii de Bucureşti şi Ilfov, chemaţi la discuţii de ministrul de Interne după cozile la permise

Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, i-a chemat vineri pe prefecţii de Bucureşti şi Ilfov, dar şi pe reprezentanţii conducerii Direcţiei de Permise la sediul Ministerului de Interne, pentru o şedinţă astfel încât să fie găsite soluţii imediate după ce joi sute de oameni au aşteptat la cozi.

Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că i-a chemat vineri, la sediul Ministerului de Interne, la discuţii pe prefectul de Bucureşti, Paul Nicolae Petrovan, şi pe cel de Ilfov, Adrian Petcu, dar şi pe cei din conducerea Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), pentru o şedinţă astfel încât să fie găsite soluţii imediate pentru situaţia de la direcţie.
Prefecţii de Bucureşti şi Ilfov, chemaţi la discuţii de ministrul de Interne după cozile la permise
Cozile de joi s-au întins pe sute de metri, fiind oameni care au fost nevoiţi să aştepte încă de la miezul nopţii.
Pe 8 august, la sediul DRPCIV, din cauza unor probleme tehnice, nu s-a putut susţine proba teoretică pentru obţinerea permisului auto, nu s-au putut face înscrieri la proba practică şi nu s-au soluţionat nici cererile de preschimbare, a anunţat atunci Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înamtriculare a Vehiculelor. Problemele au fost remediate a doua zi.De altfel, la finele lunii octombrie, Dragoş Tudorache a declarat că le-a cerut şefilor structurilor de paşapoarte şi permise din ţară să vină, în perioada imediat următoare, cu propuneri de reorganizare a procedurilor pentru cetăţeni, astfel încât să fie evitate aglomerări.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu