>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Dan Stroe, fost director la ANAF, acuzat că ar fi primit mită alături de Sorin Blejnar, pus sub control judiciar

Dan Stroe, fostul director de Achiziţii şi Investiţii Interne al ANAF, are interdiciţia de a părăsi ţara, fiind pus de procurorii DNA Ploieşti sub control judiciar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unor surse judiciar, Dan Stroe, iniţial de negăsit, a fost audiat în secret în urmă cu două săptămâni în dosarul în care Sorin Blejnar este acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă. Dan Stroe a fost pus sub control judiciar pe o perioadă şi 60 de zile şi are interdicţia de a părăsi ţara.
Potrivit motivării Tribanalului Prahova, dată în cazul arestării preventive a lui Sorin Blejnar, Dan Stroe are caliatea de suspect în dosar .
“Deşi nu face obiectul prezentei propuneri de arestare preventivă, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază în sensul că din probatoriul administrat există suspiciunea rezonabilă că suspectul S.D. a săvîrşit infracţiunea de luare de luare de mită, această faptă fiind în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul B.S. Săvîrşirea infracţiunii de către suspectul S.D. rezultă din declaraţiile martorilor şi din proba cu înscrisuri, administrată în cauză”, se arată în motivarea instanţei.
La acel moment, Dan Stroe a fost de negăsit,
"Faptul că organul de urmărire penală nu a formulat propunere de arestare preventivă pentru suspectul S.D. (Stroe Dan - n.r.) (motivat din partea organului de urmărire penală de faptul că acesta nu a putut fi găsit) este un aspect care excede analizei judecătorului de drepturi şi libertăţi, Ministerul Public fiind titularul exclusiv al exercitării acţiunii penale şi al formulării propunerii de arestare preventivă", se arată în textul motivării.
Tribunalul Prahova a decis pe 8 noiembrie arestarea preventivă a fostului preşedinte al ANAF, Sorin Blejnar, în dosarul în care acesta este acuzat că, în calitate de şef al instituţiei, ar fi primit peste 13 milioane de lei, alături de alte persoane, pentru exercitarea influenţei asupra unor subalterni.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu