>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

EXCLUSIV Urmărire penală în dosarul deschis la cererea lui Petre Tobă, fost ministru de Interne. Membrii CNATDCU, vizaţi de plângere

Parchetul General a început urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu în dosarul deschis ca urmare a plângerii depuse de Petre Tobă împotriva membrilor Consiliului General al CNADCTU, fostul ministru fiind audiat în acest caz şi urmând să fie chemaţi cei vizaţi de sesizare.

La jumătatea lunii octombrie, Petre Tobă a depus plângere penală la Parchetul General împotriva membrilor Consiliului General al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) care au votat constituirea ultimei comisii tehnice în cazul analizei doctoratului său, dar şi a membrilor acesteia din urmă. Procurorii Parchetului General au început deja urmărirea penală în dosarul constituit, pentru presupuse fapte de abuz în serviciu, se arată într-un răspuns remis, marţi, de reprezentanţii instituţiei agenţiei de presă MEDIAFAX.
"În dosarul penal la care faceţi referire, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus, potrivit art. 305 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, începerea urmăririi penale, in rem, cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 din Codul penal. În cauză se efectuează acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii menţionate", se arată în răspunsul Parchetului General.
Surse judiciare au precizat pentru agenţia MEDIAFAX că Petre Tobă a fost chemat şi audiat deja la sediului Parchetului General, în perioada următoare urmând să fie audiaţi şi cei din Consiliul General şi comisia tehnică.
Din ultima comisie tehnică în cazul Petre Tobă, au făcut parte profesorul universitar doctor Adrian Miroiu (SNSPA), Zulean Marian, profesor universitar doctor la Universitatea din Bucureşti şi cercetatorul ştiinţific doctor Şerban Filip Cioculescu, de la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din Bucuresti, potrivit unor surse apropiate comisiei.
Aceasta a fost cea de-a patra comisie tehnică constituită în cazul Tobă şi cea care a stabilit că fostul ministru al Afacerilor Interne a plagiat în lucrarea sa, primele trei stabilind că nu a plagiat.
Surse judiciare au declarat că Petre Tobă notează în sesizarea depusă, printre altele, că în actuala legislaţie nu ar fi stipulat cadru legal pentru constituirea unei noi comisii dacă oficialii Consiliului General al CNATDCU nu sunt de acord cu verdictul dat de comisia anterioară.
La începutul lunii octombrie, cea de-a patra comisie tehnică a constatat că doctoratul lui Petre Tobă conţine “un plagiat masiv”, şi au propus retragerea titlului de doctor ce fusese acordat pentru teza “Poliţia Română- forţa de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale.”, susţinută în 2011 la Universitatea “Carol I”. Propunerea comisiei a fost aprobată de Consiliul General al CNATDCU.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu