>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Klaus Iohannis le-a transmis ambasadorilor UE că nu îl va desemna premier pe Liviu Dragnea. "Decizia va fi luată numai cu respectarea criteriilor de integritate"

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis marţi ambasadorilor UE că va desemna viitorul premier numai cu respectarea criteriilor de integritate.

Iohannis s-a întâlnit marţi cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, în cadrul unui dejun de lucru, găzduit de Ambasada Republicii Slovace.
''Referitor la situaţia internă, au fost discutate cu prioritate rezultatele şi implicaţiile alegerilor parlamentare care au avut loc în 11 decembrie. Preşedintele României a menţionat că acestea s-au desfăşurat în bune condiţii, fiind foarte bine organizate. În acest context, Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că România are, în prezent, o democraţie consolidată, ceea ce se confirmă şi prin faptul că din viitorul legislativ nu vor face parte partide politice naţionaliste, eurosceptice sau extremiste. În ceea ce priveşte desemnarea noului prim-ministru, Preşedintele României a subliniat că va face acest demers numai cu respectarea criteriilor de integritate, fapt care a fost enunţat înaintea începerii campaniei electorale'', a transmis Administraţia Prezidenţială prin intermediul unui comunicat de presă.
Totodată, şeful statului a menţionat că, în ciuda situaţiei complicate la nivel european, România îşi menţine angajamentul ferm faţă de proiectul european şi, de asemenea, cetăţenii români sunt profund ataşaţi valorilor europene.În ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la zona euro, preşedintele României a menţionat că aceasta rămâne un obiectiv strategic, menţionând că mult mai important decât fixarea unui termen de aderare este ca România să facă eforturile necesare astfel încât să fie foarte pregătită pentru aderare într-o perioadă rezonabilă de timp.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu