>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Liviu Dragnea, propus pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

Grupul parlamentar PSD l-a propus pe Liviu Dragnea pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, celelalte grupuri parlamentare nefăcând nicio propunere.

"Propunerea Grupului PSD pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor este domnul deputat Liviu Dragnea”
, a declarat, în plen, Eugen Nicolicea.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat, miercuri, că ''probabil'' va prelua şefia Camerei Deputaţilor, la propunerea ''insistentă'' a colegilor săi din PSD, el arătând că această poziţie i-ar permite să se asigure că Guvernul şi Parlamentul respectă programul de guvernare votat la alegeri.
Liviu Dragnea, întrebat dacă va prelua şefia Camerei Deputaţilor: Probabil că da / Am în rucsac bastonul de premier; încă nu-i dau foc
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat, miercuri, că ''probabil'' va prelua şefia Camerei Deputaţilor, la propunerea ''insistentă'' a colegilor săi din PSD, el arătând că această poziţie i-ar permite să se asigure că Guvernul şi Parlamentul respectă programul de guvernare votat la alegeri.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost întrebat miercuri de ce a afirmat că nu este premier ''deocamdată'' şi dacă plănuişte, pe viitor, să devină premier, el arătând că votul din 11 decembrie şi susţinerea PSD i-au pus în rucsac bastonul de şef al Executivului căruia nu-i dă foc ''încă''.
''Votul cetăţenilor şi susţinerea partidului mi-au pus un baston de premier în rucsac şi îl ţin acolo. De aia am spus <deocamdată>. Încă nu-i dau foc. Nu se ştie niciodată'', a răspuns Dragnea.
Explicaţiile vin după ce preşedintele PSD a declarat miercuri, după consultările de la Cotroceni, că avea dreptul legitim să solicite pentru el funcţia de prim-ministru, dar că o "condamnare nedreaptă şi o lege profund neconstituţională" l-au făcut să nu solicite acest lucru "deocamdată".
"Aşa cum ştiţi, PSD a câştigat alegerile şi conform cutumelor şi din ţară şi din alte ţări eu aveam dreptul legitim să solicit pentru mine funcţia de prim-ministru în guvernul României", a declarat Liviu Dragnea, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis.
El a precizat că nu a solicitat funcţia de premier, ţinând cont de două aspecte. "Am ţinut cont de afirmaţiile repetate ale preşedintelui României şi în plan principal, nu secundar, de o lege în vigoare. Pentru mine legea nu reprezintă o chestiune secundară şi nu vreau ca vreun mandat pe care l-aş fi putut începe să fie prin forţarea unei legi în vigoare. O condamnare nedreaptă şi o lege profund neconstituţională nu mi-au dat posibilitatea să solicit această demnitate pentru mine. Deocamdată! Dar nici nu pot să arunc peste umeri o responsabilitate uriaşă dată de un vot popular masiv, o răspundere care este a mea, pentru că eu am conceput şi realizat împreună cu colegii mei un program de guvernare care ne-a adus în principal aceste voturi", a adăugat Dragnea.
Întrebat dacă el va prelua şefia Camerei, Dragnea a răspuns: ''După ce terminăm această conferinţă de presă o să am o discuţie foarte serioasă cu colegii mei. Recunosc că mi s-a făcut insistent această propunere de către colegii mei şi CExN, numai că trebuie să decid eu. Probabil că da, dar vreau să mă gândesc foarte serios''.
El a arătat că doreşte să se gândească serios pentru că vrea să-şi dea seama care este poziţia din care să se asigure că Guvernul şi Parlamentul respectă programul de guvernare.
''Vreau să mă asigur că poziţia în care voi fi eu este cea care îmi dă posibilitate maximă să mă asigur că Guvernul nu iese din programul de guvernare şi că Parlamenul intră într-un proces serios de recredibilizare şi de preluare a iniţiativei legislative într-un mod real'', a adăugat Dragnea.
Preşedintele PSD a declarat miercuri, după consultările de la Cotroceni, că avea dreptul legitim să solicite pentru el funcţia de prim-ministru, dar că o "condamnare nedreaptă şi o lege profund neconstituţională" l-au făcut să nu solicite acest lucru "deocamdată".(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu