>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Bica despre anchetarea lui Coldea: La cât de influenţi sunt, nu se va întâmpla ceva. E o perdea de fum

Alina Bica susţine că este rezervată cu privire la rezultatele anchetei în cazul lui Florian Coldea şi spune, într-o declaraţie pentru MEDIAFAX, că vede totul ca “o perdea de fum”, pentru a scoate SRI din scandal, afirmând că îl vede pe Coldea implicat în filajul său la Paris.

"Eu sunt rezervată, nu cred că se va întâmpla ceva semnificativ, dar e doar convingerea mea. La cum sunt dumnealor, la cum sunt poziţionaţi şi cât de influenţi sunt, nu cred că se va întâmpla ceva. Da, cred că va fi ca în 2007, cred că e o formă de a scoate serviciul, de a pune o perdea de fum. Asta este convingerea mea, acum o să vedem, poate sunt eu prea sceptică. O mulţime de persoane au discutat şi au spus în faţa instanţelor de judecată lucruri care le cunoşteau şi nu s-a întâmplat nimic, faptul că denunţul în ceea ce îl priveşte s-a clasat după câteva zile fără niciun fel de verificare"
, a declarat Alina Bica, sâmbătă, pentru agenţia MEDIAFAX.
Fostul procuror şef al DIICOT susţine că îl consideră pe Florin Coldea implicat în operaţiunea de filaj asupra sa şi a Elenei Udrea la Paris.
"Eu am afirmat public că eu cred că are implicare, că ştia şi că apariţia pozelor este legată de persoana domniei sale", a adăugat Bica.

Aceasta susţine că în situaţia de faţă Laura Codruţa Kovesi ar trebui "să beneficieze de tratamentele" de care au avut parte şi alţi magistraţi asupra cărora au planat suspiciuni.
"Cred că doamna Kovesi ar trebui să beneficieze de tratamentele pe care le-a recomandat în cazul altor persoane aflate în poziţia dumneaei.. Cred că regulile pe care le-a tot proclamat la televizor şi în spaţiul public referitor la suspiciuni si anticorupţie ar trebui să şi le aplice, să îi fie aplicate şi dumneaei. Eu cred că suntem egali în faţa legii toţi,nu?! Probabil nu comentează declaraţiile unui inculpat fugar, dar procurorii şi dumneaei au ştiut să ia de bune declaraţiile altor inculpaţi arestaţi, pe care le-au considerat foarte credibile. Cred că ar trebui să îşi aplice ei însăşi propriile reguli şi propriile proceduri pe care le-a aplicat altora, aşa cred", declară Alina Bica.
Serviciul Român de Informaţii a anunţat joi că la nivelul serviciului a fost constituită o comisie de verificare, până la finalizarea acestora, prim-adjunctul SRI, Florian Coldea, fiind pus la dispoziţia directorului structurii.
Sebastian Ghiţă a difuzat, pe postul România TV, şapte înregistrări în care face declaraţii despre Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, susţinând că avea o relaţie de prietenie cu aceştia.
În cazul Alina Bica, judecată în mai multe procese la cererea DNA, instanţa supremă era aşteptată să pronunţe joi prima decizie în dosarul în care fost şefă a DIICOT, Alina Bica, este acuzată că ar fi primit bani de la omul de afaceri Horia Simu. ÎCCJ a hotărât să repună cauza pe rol pentru a se discuta schimbarea de încadrare juridică.
În declaraţia acordată MEDIAFAX, Bica susţine că vede decizia ca una "bună" şi că speră la achitare.
"Consider un pas înainte în a arăta că nu sunt faptele de care am fost acuzată. Consider un lucru bun şi cred că în final se va încheia cu achitare.", a adăugat Alina Bica.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu