>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Sorana Cîrstea a fost eliminată de Garbine Muguruza în optimile de finală ale Openului Australiei

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (locul 78 în clasamentul mondial) a pierdut, duminică, meciul cu iberica Garbine Muguruza (locul 7 WTA), scor 2-6, 3-6, în optimile de finală ale Openului Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului.

Partida a durat o oră şi cinci minute, pe arena Margaret Court, a doua ca mărime după Rod Laver. Sorana a servit un as şi a comis trei duble greşeli, iar procentajele de reuşită la serviciu au fost mediocre (58% cu primul şi 46% cu al doilea). Românca nu a reuşit niciun break, din trei oportunităţi avute, şi a cedat serviciul de patru ori.
Sorana Cîrstea a fost eliminată de Garbine Muguruza în optimile de finală ale Openului Australiei
Cîrstea a încercat să joace mai agresiv, dar a comis multe erori neforţate: 26, faţă de cele 9 înregistrate de Muguruza. Garbine a jucat impecabil la serviciu, pierzând doar patru puncte cu prima minge şi trei cu a doua. Mai mult, sportiva din Spania a reuşit şi mai multe puncte direct câştigătoare, raport 18-10.
A fost prima confruntare directă dintre cele două jucătoare. În precedentele runde, românca le-a învins în minimum de seturi pe Irina Khromacheva (Rusia, 95 WTA), Carla Suarez-Navarro (Spania, 12 WTA) şi Alison Riske (SUA, 42 WTA).
Sorana Cîrstea (26 de ani) s-a aflat pentru prima dată în carieră în optimile de finală ale Openului Australiei. Cel mai bun rezultat într-un turneu de Mare Şlem rămâne sfertul de finală de la Roland Garros din 2009.
Garbine Muguruza (23 de ani) nu trecuse niciodată în carieră de faza optimilor de finală la Melbourne. Iberica a fost campioană la Roland Garros în 2016 şi finalistă la Wimbledon în 2015.
"A fost un meci foarte important pentru mine, nu trecusem niciodată de optimi. De fiecare dată vin aici motivată, succesul de la Roland Garros mi-a adus multă încredere în jocul meu", a declarat Muguruza după meci.
În sferturi, Muguruza va juca împotriva învingătoarei din partida Angelique Kerber (Germania, favorită 1) - Coco Vandeweghe (SUA, locul 35 WTA).
Pentru parcursul din acest an de la Melbourne, Cîrstea va primi 240 de puncte în clasamentul mondial şi un cec în valoare de 160.600 de dolari.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu