>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

VIDEO Fetiţa femeii din România ar fi fost scoasă în viaţă de sub dărâmături / MAE: Românca şi un copil sunt la spital, în afara oricărui pericol

Autorităţile italiene nu au anunţat exact, până vineri seară, numărul persoanelor salvate din hotelul lovit de avalanşă, iar situaţia fetiţei unei femei din România nu se cunoaşte, deşi iniţial se anunţase că ar fi fost transportată la spital.

UPDATE 21:00
Românca dispărută în urma avalanşei din Italia şi fiica ei, probabil printre persoanele salvate -presă
Fetiţa femeii din România ar fi fost scoasă în viaţă de sub dărâmături, în Italia
Autorităţile italiene au reuşit să o scoată în viaţă, vineri seară, pe fetiţa femeii originare din România, până acum fiind extrase de sub ruinele hotelului lovit de avalanşă cinci persoane, echipele de intervenţie comunicând cu alte cinci victime, afirmă surse citate de presa italiană.
În cursul serii, Pompierii italieni au transmis prin Twitter următorul mesaj: "Hotel Rigopiano: scoatem de sub ruine trei copii în viaţă; căutările continuă".
Potrivit publicaţiilor La Repubblica şi Il Fatto Quotidiano, unul dintre cei trei copii este fiica româncei scoasă de sub ruinele hotelului din Abruzzo vineri la prânz.
Iniţial, presa italiană anunţase scoaterea fetiţei, dar, ulterior, s-a aflat că aceasta era încă dispărută. Informaţia scoaterii fetiţei în viaţă nu a fost confirmată încă oficial.
Dacă iniţial presa italiană anunţase în total scoaterea a opt persoane în viaţă, vineri seară s-a transmis că deocamdată au fost extrase doar cinci persoane, inclusiv românca de 43 de ani şi cei doi copii. Însă echipele de salvare au transmis că vorbesc cu alte cinci persoane, care urmează să fie scoase.
În total, în Hotelul Rigopiano, situat în localitatea Farindola (regiunea Abruzzo), erau între 28 şi 35 de persoane în momentul producerii avalanşei, numărul exact al turiştilor nefiind cunoscut.
UPDATE 17:47 
Românca şi unul dintre copii aflaţi în hotelul afectat de avalanşa care a avut loc în regiunea Abruzzo, din Italia, sunt la spitalul din Pescara, fiind în afara oricărui pericol, a confirmat vineri Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit informaţiilor oficiale obţinute din partea autorităţilor italiene, Ministerul Afacerilor Externe precizează că două persoane de cetăţenie română, un adult şi un minor, semnalate ca fiind dispărute în urma avalanşei care a lovit un hotel din localitatea Farindola, în regiunea Abruzzo, au fost identificate, acestea fiind în viaţă.
''Cetăţenii români se află în prezent la spitalul din Pescara, fiind în afara oricărui pericol, Ambasada României la Roma menţinând în permanenţă legătura cu reprezentanţii unităţii medicale, în vederea monitorizării acestora. Totodată, reprezentanţii misiunii diplomatice române sunt în legătură atât cu familia cetăţenilor români, acordând sprijinul necesar, cât şi cu autorităţile italiene competente, care gestionează operaţiunile de salvare, în vederea obţinerii de informaţii concrete cu privire la existenţa altor cetăţeni români afectaţi'', a transmis MAE prin intermediul unui comunicat de presă.
Autorităţile italiene nu au anunţat exact, până vineri seară, numărul persoanelor salvate din hotelul lovit de avalanşă, iar situaţia fetiţei româncei nu se cunoaşte, deşi iniţial se anunţase că ar fi fost transportată la spital. În momentul de faţă, conform ziarului La Stampa, au fost salvate şase persoane, deşi iniţial se anunţaseră opt, iar alte cinci ar urma să fie scoase în curând. Femeia care are cetăţenie română şi fiul ei au fost scoşi în viaţă. Românca le-a spus salvatorilor să o scoată şi pe fiica ei, care s-ar afla în altă cameră a hotelului. Nu este clar dacă fetiţa a fost scoasă, dacă se află încă în hotel sau este la spital.
Femeia din România dispărută în avalanşa care a distrus hotelul Rigopiano din localitatea Farindola, regiunea Abruzzo, a plecat din ţară, după două căsnicii eşuate, pentru a-şi ajuta părinţii rămaşi în Bacău şi pentru a se trata de boala de care suferă, poliartrită reumatoidă.
UPDATE 17:40 
Autorităţile italiene nu au anunţat exact, până vineri seară, numărul persoanelor salvate din hotelul lovit de avalanşă, iar situaţia fetiţei unei femei din România nu se cunoaşte, deşi iniţial se anunţase că ar fi fost transportată la spital.
În momentul de faţă, conform ziarului La Stampa, au fost salvate şase persoane, deşi iniţial se anunţaseră opt, iar alte cinci ar urma să fie scoase în curând.
Femeia care are cetăţenie română şi fiul ei au fost scoşi în viaţă. Românca le-a spus salvatorilor să o scoată şi pe fiica ei, care s-ar afla în altă cameră a hotelului. Nu este clar dacă fetiţa a fost scoasă, dacă se află încă în hotel sau este la spital.
UPDATE 15:44
Informaţii neconfirmate oficial: Al doilea copil al româncei ar fi fost scos în viaţă de sub hotel
Al doilea copil al româncei salvată de sub hotelul afectat de avalanşa din Italia a fost găsit în viaţă, afirmă surse citate de site-ul IlCcentro.Gelocal.it, dar informaţia nu a putut fi deocamdată confirmată oficial.
Informaţiile au fost transmise şi de publicaţiile Gazzettino şi Il Sussidiario, dar deocamdată nu pot fi confirmate oficial.

Românca dispărută în urma avalanşei din Italia şi fiica ei, probabil printre persoanele salvate -presă
Conform site-ului Quotidiano.net, o fetiţă de şase ani, care ar putea fi cea a româncei, a fost salvată. Potrivit site-ului Consumatrici.it, adjunctul ministrului de Interne, Filippo Bubbico, a confirmat scoterea în viaţă a fetiţei într-o declaraţie făcută pentru postul de radio GR1.
Opt persoane au fost scoase în viaţă vineri la prânz de sub ruinele Hotelului Rigopiano, situat în localitatea Farindola (regiunea Abruzzo), la 42 de ore după avalanşă. Persoanele scoase în viaţă sunt trei bărbaţi, trei femei şi doi copii. Deocamdată, nu există niciun anunţ oficial privind numele şi starea persoanelor salvate.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu