>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Video VIDEO Sebastian Ghiţă, o nouă înregistrare: Cum a ajuns Kovesi la DNA. Frăţia Ghiţă-Coldea-Kovesi-Ponta-Udrea


Într-o nouă înregistrare difuzată de postul România TV, Sebastian Ghiţă susţine că Victor Ponta a fost şantajat pentru a o propune pe Laura Codruţa Kovesi la conducerea DNA, precizând că Florian Coldea i-ar fi spus fostului premier că în caz contrar vizita sa în SUA va fi anulată.
În noua înregistrare, Sebastian Ghiţă spune că Victor Ponta ar fi fost şantajat de Florian Coldea pentru a o propune pe Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef al DNA, în numele reprezentanţilor Statelor Unite ale Americii. Actul de propunere al acesteia în funcţie a fost redactat la sediul Guvernului, mai spune Ghiţă.
"Eu sunt persoana care a însoţit-o pe Elena Udrea la biroul lui Victor Ponta şi despre care Elena Udrea a declarat public. Ce nu s-a spus public până acum e faptul că Victor Ponta a fost şantajat pentru a o numi pe Laura Codruţa Kovesi. Practic, în faţa mea, Florian Coldea i-a spus că dacă nu o va numi pe Kovesi la DNA atunci vizita pe care Ponta o avea programată în America, pentru a se întâlni cu Biden sau cu Obama, va fi anulată. Mai mult, lui Victor Ponta i s-a spus că anunţul cu privire la vizita în America va fi făcut alegerilor prezidenţiale iar chestiune asta îl va distruge. (...) Documentul cu propunerea de numire a Laurei Codruţa Kovesi, documentul înaintat lui Traian Băsescu, a fost scris la Guvern, pe calculatorul din secretariatul lui Victor Ponta. Am asistat la redactarea lui pe hârtie oficială şi apoi am mers la vila SRI cu indicativul K2 unde se aflau Florian Coldea şi Victor Ponta. Ponta ne spusese, Elenei Udrea şi mie, la întâlnirea pe care a avut-o la biroul său, <<eu o s-o propun dar am o părere proastă despre Kovesi, sunt convins că va executa ordinele celor de afară şi ne va face dosare tuturor. Pe voi doi vă va aresta primii>>. Victor Ponta a avut dreptate. Laura Codruţa Kovesi a încercat să înlăture din viaţa publică pe toţi cei care într-un fel sau altul au ajutat-o. M-am dus apoi cu documentul la Victor Ponta l-am găsit cu Florian Coldea acesta a sunat-o pe Laura Codruţa Kovesi şi i-a spus să vină imediat la Bucureşti. Aşa a a fost numită Laura Codruţa Kovesi", a declarat Sebastian Ghiţă.
Fostul deputat a povestit cum i-a cunoscut pe prim-adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, şi pe procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi şi cum au petrecut mai multe vacanţe împreună.
"Persoane de rang înalt din SRI mi l-au prezentat pe Florian Coldea în 2008. Eram tineri, aveam copii mici şi am legat o relaţie de prietenie. Amândoi credeam într-o Românie mai bună şi ne propuneam oricât de mult puteam ca România să crească, să se dezvolte şi noi să ne găsim un loc în ţara noastră. Şapte ani de zile copiii noştri au crescut împreună. Nu voi da poze cu ei pentru că nu au nicio vină copiii. În schimb, veţi vedea alte dovezi ale relaţiei mele cu Florian Coldea din vacanţele făcute împreună. Aşa am ajuns să o cunosc pe Laura Codruţa Kovesi şi să mă împrietenesc şi cu ea. M-am întâlnit cu ea de sute de ori la sediul SRI, la mine acasă, la cramă, în vie, am chefuit împreună, am fost pe pontonul SRI din Deltă, la vilele SRI de la Neptun, la vilele de la Sinaia şi multe alte lucruri. Aşa am ajuns să fiu direct implicat în numirea Laurei Codruţa Kovesi la SRI în 2014, eram prieten cu ea, eram prieten cu Florian Coldea şi prieten cu Victor Ponta", a mai spus Ghiţă.
Laura Codruţa Kovesi a fost propusă la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în anul 2013 de Victor Ponta, acesta fiind, la momentul respectiv ministru interimar al Justiţiei. Propunerea a stârnit neînţelegeri în interorul USL, deoarece ministerul revenea PNL, iar Victor Ponta anunţase că decizia va fi luată de următorul ministru plin. Cu toate acestea, Ponta a luat o decizie care a surprins pe toată lumea şi a transmis către CSM numele Laurei Codruţa Kovesi pentru DNA.
Poliţia Română a anunţat joi că Sebastian Ghiţă a fost dat în urmărire naţională, fiind căutat de poliţişti pentru punerea în aplicare a mandatului de arestare preventivă dispus, joi, de magistraţii instanţei supreme. Cinci poliţişti au ajuns, joi după-amiază, la domiciliul lui Sebastian Ghiţă, împreună cu soţia omului de afaceri. Fotografia fostului deputat apare pe site-ul Poliţiei Române, la secţiunea persoane urmărite.
Sebastian Ghiţă a fost pierdut, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de poliţiştii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. La mai bine de o săptămână de la dispariţie, au apărut înregistrări în care Sebastian Ghiţă vorbea despre sistemul judiciar din România şi despre personaje cheie din justiţie, din SRI şi din mediul politic. Sebastian Ghiţă este judecat pentru dare de mită, folosire, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şantaj, cumpărare de influenţă, dar şi de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, procurorii acuzându-l că ar fi coordonat o adevărată reţea în judeţul Prahova, oferind o "bucăţică de putere” publică într-o zonă de interes în schimbul asigurării protecţiei.
Vă prezentăm intergal declaraţia lui Sebastian Ghiţă
Buna seara! V-am menţionat de la bun început despre întâlnirile avute cu Laura Codruţa Kovesi la vilele SRI - K2, K4 şi T14, la care au mai participat în anumite momente domnul Florian Coldea şi şefii staţiei CIA din Bucureşti. Bănuiesc că v-aţi întrebat cum am ajuns eu la aceste întâlniri. Persoane de rang înalt din SRI mi l-au prezentat pe Florian Coldea în 2008. Eram tineri, aveam copii mici şi am legat o relaţie de prietenie. Amândoi credeam într-o Românie mai bună şi ne propuneam să facem oricât de mult putem ca România să crească, să se dezvolte şi să ne găsim şi noi un loc în ţara noastră. Şapte ani de zile copiii noştri au crescut împreună. Nu vă voi da poze cu ei, pentru că n-au nicio vină copiii.
În schimb, veţi vedea alte dovezi ale relaţiei mele cu Florian Coldea, din vacanţele… mai multe, făcute împreună. Aşa am ajuns să o cunosc pe Laura Codruţa Kovesi şi să mă împrietenesc şi cu ea. M-am întâlnit cu ea de sute de ori la sediile SRI, la mine acasă, la cramă, în vie. Am chefuit împreună, am fost pe pontonul SRI din Deltă sau la vilele SRI de la Neptun, la cele de la Sinaia şi în multe alte locuri. Aşa am ajuns să fiu direct implicat în numirea Laurei Codruţei Kovesi la DNA, în 2014. Eram prieten cu ea, eram prieten cu Florian Coldea şi prieten cu Victor Ponta. Aveam un canal de comunicare cu Traian Băsescu, prin Elena Udrea. Eu sunt persoana care a însoţit-o pe Elena Udrea la biroul lui Victor Ponta şi despre care Elena Udrea a declarat public.
Ce nu s-a spus public până acum e faptul că Victor Ponta a fost şantajat pentru a o numi pe Laura Codruţa Kovesi. Practic, în faţa mea Florian Coldea i-a spus că dacă nu o va numi pe Kovesi la DNA, atunci vizita pe care Ponta o avea programată în America, pentru a se întâlni cu Biden sau cu Obama va fi anulată. Mai mult, lui Victor Ponta i s-a spus că anunţul cu privire la anularea vizitei va fi făcut în apropierea alegerilor prezidenţiale, iar chestiunea aceasta îl va distruge.
Toate aceste lucruri pot fi confirmate si de Victor Ponta, si de catre Elena Udrea, şi de către Ion Cristoiu, citind jurnalul Elenei Udrea, şi chiar de Traian Băsescu. Documentul cu propunerea de numire a Laurei Codruţa Kovesi, documentat înaintat lui Traian Băsescu, a fost scris la Guvern, pe calculatorul din secretariatul lui Victor Ponta. Am asistat la redactarea lui pe hârtia oficială şi apoi am mers la vila SRI cu indicativul K2, unde se aflau Florian Coldea şi Victor Ponta.
Ponta ne spusese Elenei Udrea şi mie, la întâlnirea pe care am avut-o la biroul său "eu o să o propun, dar am o părere proastă despre Kovesi. Sunt convins că va executa ordinele celor de afară şi ne va face dosare tuturor. Pe voi doi vă va aresta primii". Victor Ponta a avut dreptate. Laura Codruţa Kovesi a încercat să înlăture din viaţa publică pe toţi cei care, într-un fel sau în altul, au ajutat-o. M-am dus apoi cu documentul la Victor Ponta. L-am găsit cu Florian Coldea. Acesta a sunat-o pe Laura Codruţa Kovesi şi i-a spus să vină imediat la Bucureşti.
Aşa a fost numită Laura Codruţa Kovesi. Vă voi mai da detalii şi informaţii despre felul în care au fost numiţi adjuncţii de la DNA, despre felul în care a fost păcălit Victor Ponta şi multe alte detalii despre felul în care doamna Kovesi a inventat acest sistem de represiune bazat pe denunţuri mincinoase, pe şantajarea sau mituirea celor cu probleme din închisori sau a celor cu probleme în dosare penale. O seara buna!(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu