>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Coaliţia de guvernare a decis mai multe SCHIMBĂRI în componenţa Guvernului Grindeanu. Miniştri noi la Justiţie, Economie, Fonduri Europene şi Mediul de Afaceri


Coaliţia de guvernare PSD-ALDE discută miercuri nominalizarea unui nou ministru al Justiţiei după demisia lui Florin Iordache în mijlocul scandalului privind emiterea ordnanţei 13. Favorit pentru această funcţie este fostul judecător CCR, Tudorel Toader. Totodată, membrii coaliţiei trebuie să decidă şi asupra ocupării unui loc rămas vacant în urma demisiei ministrului Mediului de Afaceri şi Antreprenoriat.
UPDATE 14.30 CEXN al PSD a votat miercuri în unanimitate modificările din componenţa guvernului Grindeanu, pentru portofoliul justiţiei urmând să fie propus fostul judecător al CCR Tudorel Toader.
În urma votului, Mihai Tudose va prelua ministerul Economiei, înlocuindu-l pe Alexandru Petrescu, care va prelua ministerul Mediului de Afaceri şi Antreprenoriat.
De asemenea, Rovana Plumb va prelua ministerul Fondurilor Europene, înlocuind-o pe actualul ministru, Mihaela Toader.
UPDATE 13.20 Mihai Tudose ar putea prelua ministerul Economiei, Rovana Plumb – Fondurile europene – surse
Social-democratul Mihai Tudose ar putea prelua ministerul Economiei, înlocuindu-l pe Alexandru Petrescu, care va prelua ministerul Mediului de Afaceri, iar Rovana Plumb ar putea fi propusă pentru ministerul Fondurilor europene, potrivit unui scenariu discutat miercuri în coaliţia de guvernare.
Surse din conducerea coaliţiei de guvernare au precizat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că Alexandru Petrescu, ministru al Economiei, va merge la Mediu de Afaceri şi Antreprenoriat, locul său fiind preluat de Mihai Tudose.
Pe de altă parte, Rovana Plumb va prelua ministerul Fondurilor europene, înlocuind-o pe actualul ministru, Mihaela Toader.
Portofoliul de la Justiţie va fi ocupat, potrivit aceluiaşi scenariu, de Tudorel Toader.
Înaintea coaliţiei de guvernare, numele lui Mihai Tudose era vehiculat pentru preluarea portofoliului Mediului de Afaceri şi Antreprenoriat.
La ora transmiterii acestei ştiri, CExN al PSD discută pe marginea numirii noilor miniştri, în baza acestui scenariu.
Numirea lui  Tudorel Toader urmează a fi validată conform protocolului de funcţionare al coaliţiei şi de structurile de conducere ale PSD şi ALDE şi trimisă şefului statului.
Fostul judecător CCR, Tudorel Toader, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, întrebat despre eventuala sa nominalizare pentru a ocupa postul de ministru al Justiţiei, că trebuie aşteptată ziua de miercuri, când premierul va face oficial propunerea, el confirmând că se va deplasa la Bucureşti.
Întrebat dacă i s-a avansat propunerea de a prelua ministerul Justiţiei şi dacă va fi nominalizat, de premierul Grindeanu, pentru acest portofoliu, Tudorel Toader nu a negat, dar nici nu a infirmat.
„Aşteptaţi ziua de mâine”, a spus Tudorel Toader.
El a confirmat, pe de altă parte, că miercuri se va deplasa la Bucureşti.
Tăriceanu: Propunerile prezentate de PSD la Justiţie şi Mediu de Afaceri, foarte bune
Co-preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, miercuri, că propunerile pe care PSD le-a avansat, în cadrul coaliţiei de guvernare, pentru ministerele Justiţiei şi Mediului de Afaceri sunt „foarte bune”, el arătând că acestea vor fi supuse aprobării CExN al PSD şi deciziei premierului.
„Am avut o şedinţă a coaliţiei de guvernare. Am discutat cu colegii noştri despre numirile care vor fi făcute, însă având în vedere că PSD urmează să aibă CExN în care vor aproba aceste numiri, trebuie să aşteptaţi decizia politică a lor şi a premierului pentru a afla numele. Propunerile prezentate ni s-au părut foarte bune”, a spus Tăriceanu.
El a evitat să precizeze dacă Tudorel Toader va fi propus pentru ministerul Justiţiei, dar a arătat că nu ar reprezenta un impediment faptul că viitorul ministru este apolitic.
„Şi ministrul demisionat Jianu nu era un ministru cu carnet de partid. Rămân la convingerea mea că un guvern politic trebuie să aibă în exclusivitate miniştri politici, dar soluţia propusă de PSD mi se pare o bună rezolvare a problemei, având în vedere şi tensiunile care au dominat spaţiul public, ca să nu spun criza politică practic pe care am traversat-o. Cred că este o alegere bine făcută”, a spus Tăriceanu.
Întrebat care a fost rolul său în nominalizarea lui Tudorel Toader, Tăriceanu a răspuns: „Împreună cu colegul meu (Daniel Constantin, n.r.), facem parte din coaliţia de guvernare, deci cu toţii avem un rol”.
Tăriceanu: Nu îl schimbăm pe ministrul Energiei. A fost spitalizat, dar a revenit la minister
Deşi existau informaţii că ar putea fi schimbat ministrul Energiei, Toma Petcu, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat că acesta nu va fi schimbat din funcţie, el arătând că acesta a fost spitalizat, dar şi-a reluat atribuţiile la minister.
„Nu avem de ce să discutăm situaţia de la ministerul Energiei. Momentan ministrul Toma Petcu este într-un tratament, a fost spitalizat, a ieşit din spital, şi-a reluat atribuţiile la minister. Astăzi chiar voi avea o întâlnire cu el pentru a discuta problemele legate de domeniul energetic pe care doreşte să mi le prezinte şi aşadar nu se pune niciun fel de problemă în legătură cu vreo posibilă schimbare la ministerul Energiei”, a spus Tăriceanu.
Surse din coaliţia de guvernare au declarat, pentru MEDIAFAX, anterior şedinţei coaliţiei de guvernare, că s-ar putea discuta, miercuri, despre schimbarea ministrului Energiei, Toma Petcu, în condiţiile în care PSD doreşte schimbarea acestuia, iar ALDE pledează pentru menţinerea în funcţie.
Potrivit surselor citate, discuţiile despre schimbarea ministrului Toma Petcu ar avea la bază unele probleme de sănătate ale acestuia, dar şi dificultăţile asociate managerierii acestui domeniu.
Pe de altă parte, sursele citate au arătat că structura Guvernului va rămâne aceeaşi.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu