>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Comisia Europeană ameninţă Polonia cu suspendarea drepturilor de vot dacă nu respectă normele statului de drept

Uniunea Europeană ar putea suspenda drepturile de vot ale Poloniei în instituţiile comunitare în cazul în care Guvernul de la Varşovia nu respectă principiile statului de drept, avertizează Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Guvernul conservator al Poloniei a fost criticat în mod repetat de Uniunea Europeană pentru presupusa limitare a independenţei justiţiei, după o serie de măsuri care au afectat activităţile Curţii constituţionale. O altă problemă în Polonia se referă la îngrădirea libertăţii presei.
Jyrki Katainen a exprimat luni speranţa că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, va reuşi să îi convingă marţi pe liderii Poloniei să "respecte valorile fundamentale pe care a fost construită Uniunea Europeană şi Europa".
"Nu putem face compromisuri în privinţa normelor statului de drept. Ori sunt urmate principiile statului de drept, ori nu. Dacă nu, atunci Europa nu poate păstra tăcerea", a avertizat Jyrki Katainen, citat de site-ul agenţiei Reuters.
Jyrki Katainen a amintit că tratatele UE oferă Comisiei Europene posibilitatea suspendării drepturilor de vot ale statelor membre, exprimând speranţa că Guvernul Poloniei va putea fi convins să revină la parcursul normal.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu