>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Justin Trudeau, discurs în plenul Parlamentului European: Întreaga lume are de câştigat de pe urma unei Uniuni Europene puternice


UE este un actor vital în gestionarea provocărilor cu care se confruntă comunitatea internaţională, iar întreaga lume are de câştigat de pe urma unei Uniuni Europene puternice, a declarat premierul canadian Justin Trudeau cu ocazia unui discurs în plenul Parlamentului European.
Share pe Facebook 43 afişări
Trudeau este primul premier canadian care susţine un discurs în Parlamentul European.
Premierul a declarat că Uniunea Europeană este o realizare remarcabilă şi un model fără precedent de cooperare paşnică.
UE este "un actor vital în gestionarea provocărilor cu care se confruntă comunitatea internaţională", potrivit site-ului Parlamentului European.
"Întreaga lume are de câştigat de pe urma unei Uniuni Europene puternice", a adăugat liderul canadian.
Trudeau a mai declarat că UE şi Canada "trebuie să aleagă să conducă economia internaţională şi nu doar să se supună capriciilor ei".
În ceea ce priveşte CETA, premierul canadian a afirmat că reprezintă "un plan complet care asigură o cooperare economică responsabilă între state" şi în caz de succes, "CETA va deveni modelul pentru toate acordurile comerciale ambiţioase din viitor".
Trudeau a mai precizat că acest acord va uşura schimburile comerciale şi va permite în continuare guvernelor să-şi protejeze cetăţenii, mediul şi nivelul de siguranţă alimentară şi bunele practici în domeniul investiţiilor.
Aprobarea Acordului CETA de către Parlamentul European reprezintă un nou pas spre eliminarea vizelor de călătorie în Canada pentru cetăţenii români.
În contextul semnării Tratatului CETA, România a negociat un acord bilateral cu Canada care va permite eliminarea vizelor de călătorie pentru cetăţenii români.
Canada intenţionează să elimine regimul de vize pentru cetăţenii români şi bulgari începând cu 1 decembrie 2017, declara în noiembrie 2016 ministrul canadian al Imigraţiei, John McCallum.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu