>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Ovidiu Laicu, vicepreşedintele PSD Iaşi, îi cere demisia lui Chirica: Face un fel de actorie ieftină

Vicepreşedintele PSD Iaşi, Ovidiu Laicu, îi cere demisia de onoare lui Mihai Chirica şi solicită Biroului Permanent Naţional suspendarea lui Chirica din funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional, susţinând că primarul Iaşiului „a fost şi este mană cerească pentru adversarii partidului".

Ovidiu Laicu a declarat corespondentului MEDIAFAX, duminică, faptul că declaraţiile pe care le face sunt în nume propriu şi că organizaţia judeţeană este unită.
"Organizaţia nu cere excluderea domnului Chirica, eu vorbesc în nume propriu şi solicit retragerea funcţiilor date de partid, respectiv cea de preşedinte interimar a filialei judeţene Iaşi. Am făcut şi o solicitare Biroului Permanent Naţional pentru suspendarea din funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional", a declarat, duminică, Ovidiu Laicu, vicepreşedintele PSD Iaşi, corespondentului MEDIAFAX.
Laicu susţine că organizaţia PSD Iaşi este unită, însă nu în jurul liderului Mihai Chirica, ci în jurul PSD şi a Guvernului Grindeanu.
„Domnul Chirica face paradă că ar fi preşedinte de filială şi pesedist. El, de fapt, se situează cu totul în afara PSD-ului. El încalcă nişte articole din statul PSD prin declaraţiile sale. A făcut tot ce a declarat până acum doar de capul lui, încălcând statutul, nu a întrebat pe nimeni, nu a avut acordul Biroului Judeţean al PSD Iaşi", a continuat Ovidiu Laicu.
Vicepreşedintele PSD Iaşi susţine că în timpul şedintei de vineri, primarii l-ar fi rugat pe Chirica să nu mai facă declaraţii în numele partidului, ci în nume propriu.
"Prin acţiunile domniei sale, domnul Chirica a aplaudat şi a felicitat propadanda anti-PSD care e împotriva creşterii salariilor, a burselor studenţeşti, a taxelor. Chirica a fost şi este o mană cerească pentru adversarii PSD. Probabil dumnealui doreşte răul românilor şi atunci îl invităm să militeze pentru această treabă, dar să solicite reinventarea domnului Boc de la Cluj ca prim-ministru şi să ne lase în pace să ne vedem de problemele noastre", a explicat Ovidiu Laicu.
Ovidiu Laicu a fost surprins vineri filmând şedinţa Biroului Executiv al PSD Iaşi, fapt ce a produs un scandal între membrii PSD prezenţi, vicepreşedintele susţinând că nu făcea nimic ilegal.
Laicu susţine că a primit semnale de la mai mulţi membri de partid din Iaşi care sunt debusolaţi de declaraţiile lui Chirica.
"Ori este în USR, ori este în PSD, şi dacă e în PSD să fie alături de noi. În organizaţia Iaşi domnul Chirica este susţinut de un grup din jurul lui, cu care a instalat teroarea şi interzice oamenilor să facă declaraţii, crezând că are sprijin de la Bucureşti. Nu are niciun sprijin cu astfel de declaraţii împotriva partidului. Chirica face un fel de actorie ieftină, probabil de filme ieftine indiene", a mai declarat Ovidiu Laicu.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu