>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Video #DIZGRAŢIAŢII. Drumul de la om la deţinut. “Unde am ajuns aici, în iad?”

Sunt închisori în ţară în care, cel puţin pe hârtie, nu mai încape niciun om.În realitate, deţinuţii sunt ţinuţi la înghesuială, iar condiţiile, departe de a fi pentru oameni. O spune CEDO la fiecare proces pe care îl câştigă un deţinut contra statului. #DIZGRAŢIAŢII vă arată faţa nefardată a sistemului.

La câţiva kilometri de Ploieşti, pe un panou ruginiu de pe marginea şoselei, abia se mai poate citi ,,Penitenciarul Ploieşti - secţia exterioară - Movila Vulpii". Drumul spre închisoare este unul de pământ, plin de hârtoape, care par a duce spre nicăieri. În mijlocul pustietăţii se zăresc câteva construcţii, care seamănă cu grajdurile pe care le foloseau în trecut boierii pentru a-şi ţine animalele la adăpost. Gardul de sârmă ghimpată şi tăbliţele pe care e scris cu pensula şi vopsea albastră ,,Zonă interzisă" dau de înţeles, însă, că acolo sunt oameni.
Curtea penitenciarului este plină, câteva zeci de oameni se uită curioşi, prin porţile de fier, la echipa de filmare a agenţiei MEDIAFAX. Rutina zilnică a penitenţei e tulburată şi cum este una din puţinele ocazii în care presa are acces în interiorul unui penitenciar, gardienii sunt cu ochii pe ei, pregătiţi să intervină în cazul în care vreunul dintre nelegiuiţi ar fi ieşit din ordinul comandantului închisorii.
Camera în care filmăm este mare, are 21 de paturi suprapuse şi toate sunt ocupate. Fiecare deţinut stă lângă patul său în picioare şi aşteaptă ordinul comandantului. În mijlocul încăperii, pe o masă de fier, acoperită cu o pânză albă, stau vreo 10 reviste vechi, iar la loc de cinste se află “Cupa libertăţii" la fotbal, câştigată de deţinuţi în 2014 la un campionat de fotbal organizat între mai multe penitenciare. Cupa este străjuită de trei găletuşe de smântână, transformate în ghivece de flori.
Condamnaţi pentru fărădelegile lor, oamenii de altădată sunt acum deţinuţi înlănţuiţi, numai gândurile lor având dreptul să treacă dincolo de gardul închisorii, dar şi acestea, la finalul zilei, se întorc între pereţi scorojiţi. Statul i-a trimis în penitenciar pentru a-i pedepsi şi pentru a-i face să se reabiliteze ca să revină oameni în societate. Dar există acest drum înapoi ?
,,Cam distruge tot puşcăria... Da, reeducaţi suntem, ne învaţă, că avem şi psihologi şi sociologi şi asistenţi familiali, dar ne omoară când ajungem la instanţe. Comisia la penitenciar ne pune «liberi» şi când ajungi la instanţă se uită la tine, mai vede cicatrici, ba că eşti blond, ba că eşti brunet sau şaten şi îţi dă amânare trei luni, şase luni, 10 luni, mult... Amânările ne omoară, ne omoară psihic, te îmbolnăveşti!", spune resemnat Jean Stanciu.
Jean este încarcerat la Penitenciarul Ploieşti după ce, în 2013, a fost condamnat pentru furt. Nu doar instanţa de judecată l-a condamnat, ci şi soţia, care, împreună cu cei patru copii l-a părăsit. Nu a putut accepta că, dupa mai bine de un deceniu de când şi-au întemeiat o familie, tatăl copiilor ei a redevenit un infractor, aşa cum era în 1999, când a fost condamnat prima dată, tot pentru furt. Iar asta nici el nu şi-o poate ierta, pentru că acum nu i-a mai rămas decât amintirea omului care era odată. Privirea lui rar se ridică.
,,Când eram tânăr, visam să am familia mea, să am unde locui, dar n-am reuşit să ajung la... Acum visez doar să mă eliberez, să scap de aici, să fac ceva şi să îmi iau copiii. Greu...", spune Jean, cu privirea spre fereastră şi căutând parcă ceva.
Mai are 40 de zile până se va prezenta în faţa comisiei de eliberare condiţionată. De când a fost încarcerat, a respectat toate regulile, a prestat sute de ore de muncă în folosul comunităţii şi a participat la toate cursurile de calificare pentru ca, atunci când va fi din nou un om liber, să se poată întreţine şi să îşi poată întreţine familia astfel încât să nu mai fie nevoit, vreodată, să fure pentru a avea ce pune pe masă copiilor.
Nu vrea să vorbească despre problemele din penitenciar, nu vrea să spună care sunt lipsurile şi care sunt condiţiile de detenţie. De câte ori este întrebat, aruncă o privire gardianului care însoţeşte echipa de filmare, apoi face referire la problemele din justiţie. Este de înţeles reticenţa, în condiţiile în care comisia de eliberare condiţionată este formată din reprezentanţi ai penitenciarului, iar orice critică poate echivala cu respingerea cererii de eliberare înainte de termen.
Dintre cele 16 penitenciare de maximă siguranţă din România, 12 şi-au depăşit capacitatea după standardul românesc, iar pe cel european 15 sunt supraaglomerate. Penitenciarul Giurgiu este singura închisoare de maximă siguranţă din România care nu este supraaglomerată pe ambele standarde, iar Penitenciarul Arad se mândreşte cu aceeaşi performanţă doar la secţia Centru, secţia exterioară fiind supraaglomerată. Cel mai aglomerat este Penitenciarul Galaţi cu o ocupare de 200% pe ambele standarde, urmat de închisorile din Miercurea Ciuc, Iaşi, Craiova şi Focşani.
,,Primul impact când am fost în celulă a fost devastator. Nu ştiam unde să mă duc, ce să fac, puşcăriaşi tăiaţi, multe chestii! Eram supărat, plângeam tot timpul, mi-am lăsat familia acasă, copiii, eram dezorientat. Pot să spun că nu mă împac cu mâncarea care se dă aici. Ciorba, în primul rând, nu este cum trebuie. Felul doi, ne dă fasole zi de zi sau varză şi nu pot să fac chestia asta pentru că am început de gastrită la stomac şi nu am cum să mănânc fasole de aicea, care jumate din ea e cu făină. Din acest motiv, trebuie să îmi chem familia mea o dată sau de două ori pe săptămână să îmi facă un pachet de acasă. Mâncare pregătită de acasă. Am încercat să le spun, dar nu am fost luat în seamă. Am fost la medicul din Jilava şi i-am spus asta, asta, asta. Şi mi-a zis «du-te bă be-aici că tu n-ai probleme. Câţi ani ai, 24?! Păi la anii tăi vii să te vaiţi?». Mi-a luat o tensiune şi m-a dat afară. Fără alte analize", povesteşte Florin Licioiu, un alt deţinut de la Ploieşti.
El împarte camera cu încă 20 de deţinuţi, dar se simte singur. Luptă în fiecare zi să reziste regimului de detenţie pentru a se întoarce la soţia sa şi la cei doi copii. Sub pernă ţine ascunse două fotografii cu fetiţa lui, care a împlinit la sfârşitul anului trecut 5 ani şi băieţelul, care are puţin peste 3 ani. Noaptea, când poate evada în lumea viselor, se întoarce la familia lui.
,,Ultimul vis a fost cu fetiţa mea. Visam că mă striga şi nu puteam să îi răspund. Parcă îmi încleşta cineva gura. Ăsta a fost cel mai urât vis al meu. Este greu aici, să ştiţi", iar lacrimile se scurg pe faţa sa, în timp ce mâinile încearcă să le acopere.
La televizorul vechi, aşezat lângă uşa camerei, sunt ştiri despre proteste şi ordonanţele care ar fi urmat să graţieze unii deţinuţi, printre care şi pe el. După un moment de contemplare, Florin îşi aminteşte:
,,La Jilava, parlamentatarii sunt VIP-uri! Cum e tratat un VIP, un om de televiziune, aşa sunt trataţi ei. Ei nu stau cu noi la un loc, pentru că sunt vulnerabili. Eu nu mai sunt vulnerabil pentru că sunt pentru prima oară la puşcărie? El de ce să nu fie cu noi? A, el e altceva, am înţeles! Sunt multe... Eu aveam o dubă şi căram moloz pe diferite locaţii, mă suna lumea, ia-mi şi mie de aici, mă duceam. La 10 ani m-am urcat prima dată, iar pe la 17-18 ani am început să merg cu maşina mai des, restul, până atunci, nu! Nu am avut bani să fac şcoala. Mă costa 30 de milioane. Eu fiind amărât, neavând bani, sunt multe neajunsuri, am fost nevoit să fac chestia asta. Că sunt la puşcărie pentru conducere fără permis m-a distrus psihic, mental, tot...".
Şi-a asumat vina, dar nu înţelege de ce e nevoie să facă închisoare în condiţiile în care nu a vătămat pe nimeni, nu a produs prejudicii nimănui şi, mai ales, este la prima condamnare. Cu toate acestea, dacă judecătorul care l-a condamnat i-ar deveni coleg de celulă...
,,N-aş reacţiona în niciun fel. I-aş spune «bine-ai venit, ia vezi ce-i aici! M-ai băgat la puşcărie pe mine, acum ai venit şi tu! Ia vezi ce-i aici, condiţiile, tot!»”.
Din partea opusă a camerei, un tânăr zâmbeşte şi spune ,,dacă vreţi să ştiţi adevărul despre condiţiile din penitenciare, vi le zic eu, că nu îmi e frică nici de rapoarte din ce altceva".
Se numeşte Ionuţ Ivan, dar preferă să i se spună ,,Memo". Este de doar o zi la penitenciarul Ploieşti, de aceea gardienii intră în alertă când ne apropiem de el pentru a face cunoştinţă şi sunt reincenţi când le spunem că vrem să facem interviu cu tânărul. Obţinem, până la urmă, acceptul comandantului închisorii, dar cu o condiţie - Memo să vorbească frumos şi să pună peste maieul care îi lăsa la vedere tatuajele o bluză cu mânecă lungă.
,,Primul impact cu detenţia a fost foarte urât! Când m-a băgat pe arest prima oară şi am văzut uşile alea mari şi cu zăvoarele alea mari am zis «Doamne, unde e aicea?» Pe urmă m-am dus în baie şi mi-a trecut un şoarece din ăla mare peste picior, un şobolan. M-am speriat, am bătut în uşă, am zis, «Bă, ce-i aici, murim»?! Şi când am văzut că mi-a trecut şobolanul peste picior sau în alte seri când fugea din coşul de gunoi, nu îmi venea să cred. Doamne, unde sunt? Oi mai scăpa de aici?” , povesteşte Ionuţ.
Privirea lui denotă deopotrivă revoltă şi suferinţă. Este încarcerat pentru a doua oară. Prima dată, când încă nu împlinise 20 de ani, a fost acuzat de complicitate la furt şi a stat aproape un an în arest prevenitv după ce doi prieteni ai săi au dat o spargere în timp ce el stătea în stradă şi se asigura că nu îi vede nimeni. A doua condamnare a fost pentru o faptă mult mai gravă - tentativă de viol, despre care Ionuţ Ivan spune că nu s-a întâmplat niciodată, fiind vorba de fapt doar de avansuri făcute unei fete. Tânăra l-a reclamat, însă, iar judecătorul l-a condamnat la doi ani de închisoare şi a reactivat şi prima sentinţă, de trei ani de închisoare.
Pe antebraţul mâinii drepte şi-a tatuat numele mamei sale, al surorii şi al nepotului. Pe gât ,,Dumnezeu e cu mine", iar în zona coastelor un text care îi aminteşte în fiecare zi cine este el ,,Nu o să uit ceea ce sunt...O să ajung ceea ce visez...O să iubesc ce-mi place. ". Spune că are momente în care se simte un om ratat, dar nu va renunţa la visul său de a se vedea liber şi a-şi deschide o afacere.
,,Am trecut pe la Rahova, Jilava, Colibaşi, Mărgineni şi Ploieşti. Realitatea din sistemul penitenciar este foarte urâtă! Nu sunt condiţiile care trebuie. Sunt unele penitenciare în care nu ai cum să trăieşti. La Jilava, când mă duceam, vedeam numai mizerii, bidoane cu apă să îţi dea la baie să spele pe jos pe acolo, mirosea urât în toate camerele, nu puteai să stai, mulţi în cameră, paturi şi saltele urâte. Saltelele astea sunt de 50 de ani, mai bine de 50 de ani, nu le spală nimeni. Vine omul, îşi pune cearceaful pe el, iar a doua zi nu mai miroase a parfum, miroase de la saltea. Mă uitam acum la Mărgineni, mă uitam la penitenciarul ăla, când am venit în 2013 şi am ieşit prima oară la baie nu ştiam unde e baia, nu ştiam unde e. Când am ieşit să facem baie 50 de inşi, într-o cameră cât asta şi curgea apă de sus din tavan, din ţevile alea, am zis «cum facem noi baie 50 de inşi, toţi la grămadă acolo?». Ne-am încadrat câte doi-trei la o ţeavă, ne-am spălat, «haideţi mă, băgaţi-vă acolo». Dar am zis că nu e adevărat, unde am ajuns, în iad, unde am ajuns aici?! Nu e posibil aşa ceva”, spune Ivan.
La finalul lunii februarie, în penitenciarele din România erau încarceraţi 27.250 de oameni, din care 171 pe viaţă, 949 cu pedepse peste 20 de ani, 3.900 cu sentinţe cuprinse între 10 şi 20 de ani de închisoare, aroape 7.000 au de executat între 5 şi 9 ani în spatele gratiilor, în timp ce 13.683 de deţinuţi au condamnări mai mici de 5 ani.
În condiţiile în care fiecare deţinut ar trebui să beneficieze de un spaţiu de cel puţin patru metri pătraţi, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) admite că, în prezent, gradul de ocupare a închisorilor este de peste 145% şi susţine că în perioada 2011-2016 au fost înregistrate la nivelul ANP 510 condamnări pronunţate de CEDO prin care statul român a fost obligat la plata a peste trei milioane de euro (3.132. 429 euro) şi 10.000 de franci elveţieni.
În plus, reprezentanţii instituţiei susţin că au cerut Guvernului majorarea bugetului, astfel încât să poată realiza lucrări de modernizare a infrastructurii la vechile penitenciare şi, de asemenea, susţin iniţiativa construirii unor noi spaţii de detenţie, moderne.
Guvernul a decis ca bugetul Administraţiei Penitenciarelor să fie de aproximativ 1,06 miliarde lei în 2017, în creştere cu 1,36% faţă de cel din 2016.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu