>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Video FOTO Protestele continuă în a 13-a zi în faţa Palatului Victoria / Manifestanţii s-au strâns din nou şi la Palatul Cotroceni


În jur de 600 de persoane protestează, la ora transmiterii ştirii, în faţa Palatului Cotroceni, pentru a opta zi consecutiv, în timp ce în Piaţa Victoriei s-au adunat câteva mii de manifestanţi, în faţa Guvernului anunţându-se, la ora 21.00, "cel mai mare tricolor uman". Circulaţia pe Bulevardul Kiseleff a fost închisă, la fel şi traficul de la Piaţa Victoriei spre Piaţa Romană.

UPDATE 20:10 Traficul de la Piaţa Victoriei spre Piaţa Romană a fost închis
UPDATE 20:05 Câteva mii de oameni protestează în faţa Palatului Victoria. La ora 21.00 este anunţat un imens tricolor format chiar din manifestanţi. În zonă, traficul este parţial blocat
UPDATE 19:50 Peste 2.000 de oameni protestează la Palatul Victoria împotriva Guvernului Grindeanu. În jur de 600 de manifestanţi se află la Palatul Cotroceni şi scandează împotriva preşedintelui Klaus Iohannis
UPDATE 19:25 Circulaţia pe Bulevardul Kiseleff a fost închisă
UPDATE 19:10 Peste 500 de oameni s-au strâns în faţa Palatului Victoria. 400 de persoane protestează la Cotroceni
UPDATE 18:37 Peste 300 de oameni protesează în faţa Guvernului
ŞTIRE INIŢIALĂ Aproximativ două sute de persoane protestează, duminică seară, pentru a opta zi consecutiv, în faţa Palatului Cotroceni, manifestanţii solicitând demisia preşedintelui Klaus Iohannis.

Protestatarii scandează "Demisia", "Ieşi afară, trădător de ţară", "Jos, Iohannis!" şi au adus pancarte cu mesaje precum "Respectăm votul din 11 decembrie", "Am venit şi azi. Ghinion", "Luptăm, luptăm, Guvernul apărăm", "Nu vrem ceai, nu vrem cafea, noi vem doar demisia", "Preşedinte fără minte", "Iohanns, şi noi ar trebui să fim românii tăi". Oamenii suflă din vuvuzele, iar unii dintre ei au adus şi tobe.

La ora transmiterii ştirii, bulevardele Eroii Sanitari şi Gheorghe Marinescu sunt blocate.

Şi în Piaţa Victoriei s-au adunat, la ora transmiterii ştirii, aproximativ o sută de persoane, în cea de-a treisprezecea zi de proteste faţă de Guvernul Grindeanu.
La ora 21.00, manifestanţii vor să creeze "cel mai mare tricolor uman".
La ora transmiterii ştirii, traficul în zona Pieţei Victoria nu este blocat.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu