>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Accesul camioanelor cu o capacitate de peste 7,5 tone, interzisă în Ungaria pentru 24 de ore


Accesul camioanelor cu o capacitate de peste 7,5 tone va fi interzisă în Ungaria de marţi seara până miercuri seara, întrucât maghiarii sărbătoresc Ziua Naţională. Anul trecut, după reluarea traficului greu, coloane de TIR-uri s-au format pe mai mulţi kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Mihaela Leş, arată, într-un comunicat transmis marţi, că autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, prin Punctul de Contact Comun Cenad, că marţi de la ora 23.00 (ora României) până miercuri la 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.
Măsura a fost luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că miercuri în Ungaria se sărbătoreşte Ziua Naţională.
Traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale şi nu va fi afectat de restricţii.
Autorităţile recomandă şoferilor de camioane să aştepte în parcări reluarea circulaţiei prin Ungaria şi atrag atenţia că după reluarea circulaţiei ar putea exista aglomerări mari în punctul de trecere a Frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad.
Anul trecut, după reluarea traficului greu, la punctul de trecere a frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad s-a format o coloană de TIR-uri pe mai mulţi kilometri, şoferii camioanelor plângându-se că au aşteptat câteva ore ca să treacă frontiera.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu