>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Călin Popescu Tăriceanu: Am fost şantajat de Constantin în legătură cu listele ALDE la parlamentare / Constantin: Tăriceanu s-a luptat ca persoane cu probleme penale să îşi găsească loc pe listele partidului


Co-preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a susţinut, duminică, după Delegaţia Permanentă, că celălalt co-preşedinte ALDE, Daniel Constantin, l-a şantajat în legătură cu depunerea listelor ALDE la alegerile parlamentare, aceasta fiind prima sincopă a relaţiei dintre cei doi.
„Am şi eu o serie de nemulţumiri legate de funcţionarea ALDE - hai să spunem nu numai în ultima perioadă, ci de o bună bucată de vreme. Relaţia care a funcţionat o bună perioadă colegial a înregistrat o primă sincopă în mometul în care au fost alegerile parlamentare şi am am fost pur şi simplu şantajat de domnul Daniel Constantin în legătură cu anumiţi colegi care urmau să candideze pe listele de la parlamentare, cu care nu eram de acord în privinţa - nu a participării lor, ci poziţiile respective”, a spus Tăriceanu.
„Discuţia a fost una foarte tranşantă şi i-am spus că dacă eu nu accept, atunci ajungem într-un impas şi nu putem să depunem listele la alegerile parlamentare, deci ALDE să nu funcţioneze. Şi el mi-a spus că nu are nicio problemă în acest sens. Şi atunci, cum de multe ori cineva trebuie să facă o concesie, am făcut eu concesia, dar aceasta a fost costisitoare, pentru că eu a trebuit să sacrific unii dintre oamenii care munciseră, ca să putem să participăm la alegeri, pentru că evident ALDE nu ar fi fost în Parlament”, a adăugat Tăriceanu.
El a arătat că nu poate accepta această manieră de a „colabora” şi a susţinut că, în ultima perioadă, au existat „numeroase” situaţii în care Daniel Constantin a refutat să-şi dea acordul pe o serie de chestiuni care vizau buna funcţionare a partidului.
„În atari condiţii, era clar că trebuie să organizăm un Congres pentru a renunţa la această formulă duală de conducere, bicefală, pentru ca deciziile să se poată lua şi, sigur, să putem merge înainte. Suntem un partid aflat la guvernare, aşteptările cetăţenilor cred că sunt foarte mari şi noi nu putem să rămânem blocaţi în decizii interne din motive care până la urmă nu ne privesc decât pe noi. Trebuie să existe o modalitate eficientă şi de luare a deciziilor democratică, la care să participe structurile partidului. Nu pot să fie blocate deciziile partidului chiar şi de un preşedinte”, a mai spus Tăriceanu.
Co-preşedintele ALDE, Daniel Constantin, a precizat duminică, în replică la acuzele lui Călin Popescu Tăriceanu, că este ruşinos ca acesta să vorbească despre şantaj, în condiţiile în care Tăriceanu este cel care „s-a luptat” ca persoane cu probleme penale să îşi găsească loc pe listele ALDE.

„Este ruşinos ca domnul Tăriceanu să vorbească despre şantaj atâta timp cât el este cel care s-a luptat ca persoane cu probleme penale să îşi găsească loc pe listele partidului pentru alegerile parlamentare. Din păcate, domnul Tăriceanu a pus pe masa ALDE şi pe masa guvernului interesele sale şi ale unui grup restrâns de influenţă”, a precizat Constantin într-o declaraţie de presă remisă duminică MEDIAFAX.
El a mai arătat că Delegaţia Permanentă a fost nestatutară, iar convocarea Congresului în cadrul acesteia reprezintă o „decizie abuzivă”, la fel cum sunt toate deciziile adoptate de către această reuniune.
„Ceea ce clamează domnul Tăriceanu, privind decizia de convocare a Congresului cu 50%+1 din numărul delegaţiilor judeţene nu este statutar şi va fi atacat în instanţă”, a mai spus Constantin, în declaraţia citată.
Co-preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a susţinut, duminică, după Delegaţia Permanentă, că celălalt co-preşedinte ALDE, Daniel Constantin, l-a şantajat în legătură cu depunerea listelor ALDE la alegerile parlamentare, aceasta fiind prima sincopă a relaţiei dintre cei doi.
Co-preşedintele ALDE, Daniel Constantin, împreună cu foştii membri PC din ALDE, a părăsit, duminică, şedinţa Delegaţiei Permanente a formaţiunii, unde trebuia să se stabilească data Congresului în care se va alege preşedintele unic, invocând faptul că a fost convocată nestaturar.
Constantin, împreună cu un grup de aproximativ câteva zeci de persoane, care au venit duminică la Palatul Parlamentului pentru a participa la şedinţa Delegaţiei Permanente, au părăsit această reuniune după 20 de minute de la debut.
Constantin şi cei care l-au urmat au părăsit sala de şedinţe a grupului ALDE din Camera Deputaţilor şi s-au retras într-unul dintre birouri, unde au susţinut o scurtă declaraţie de presă pentru a-şi justifica gestul.
În acest timp, co-preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a rămas şi a condus şedinţa Delegaţiei Permanente.
Constantin a spus, în declaraţia de presă, că nu poate lua parte la o Delegaţie Permanentă care a fost convocată prin încălcarea prevederilor statutului şi a normelor tranzitorii.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu