>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Coreea de Nord a înregistrat un eşec într-un nou test balistic


Regimul de la Phenian a efectuat miercuri un nou test balistic, însă acesta a fost un eşec, au declarat oficiali sud-coreeni, care au precizat că nu este clar câte rachete au fost lansate şi nici care a fost scopul testului, relatează BBC News online.
Potrivit oficialilor Coreei de Sud, aparenta testare a unei rachete balistice de către Coreea de Nord, putere nucleară, a fost efectuată de pe coasta de est a ţării şi a fost un eşec. Ministrul Apărării din Coreea de Sud a declarat că o analiză este în curs pentru a stabili mai multe detalii.
Oficialii din armata SUA au făcut lumină asupra acestui incident:
"Comandamentul SUA din Pacific a detectat ceea ce evaluăm a fi o lansare eşuată de rachete balistice...în vecinătatea regiunii Kalma", a declarat comandatul Dave Benham, purtător de cuvânt al Comandamentului SUA din Pacific, referindu-se la un aerodrom din Wonsan.
"Se pare că o rachetă balistică a explodat la câteva secunde de la lansare", a declarat Benham.
Coreea de Nord şi-ar dezvolta un sistem de rachete balistice intercontinentale care ar putea lovi SUA, pretinzând în trecut că a reuşit să dezvolte un sistem de focoase nucleare în miniatură cu care să fie dotate rachetele.
Testul a fost efectuat în zona oraşul Wonsan din estul ţării şi pare să reprezinte răspunsul regimului de la Phenian la exerciţiile militare anuale desfăşurate de forţele americane şi sud-coreene.
Cu toate acestea, majoritatea experţilor sunt de părere că Coreea de Nord este departe de a duce la îndeplinire un astfel de obiectiv.
Potrivit agenţiei de presă Yonhap din Coreea de Sud, rachetele balistice ar fi explodat chiar la lansare, înainte de a atinge o altitudine la care să poată fi detectată de radarele sud-coreene.
Lansarea vine după ce trimisul SUA pentru programul nuclear din Coreea de Nord, Joseph Yun, s-a întâlnit cu omologul său de la Seul pentru a genera o replică la adresa programelor nucleare dezvoltate de Coreea de Nord.
Săptămâna trecută, secretarul de stat american  Rex Tillerson a vizitat Japonia, Coreea de Sud şi China, iar tema gestionării relaţiilor cu Coreea de Nord a fost una importantă în cadrul discuţiilor diplomatice susţinute.
Vinerea trecută, în Seul, Tillerson a declarat că politicile de răbdare strategică cu Coreea de Nord s-au încheiat şi că toate opţiunile, inclusiv cele militare, sunt luate în considerare dacă Coreea de Nord ameninţă forţele sud-coreene sau americane.
Coreea de Nord a condus o serie de teste nucleare şi de rachete balistice de la începutul anului trecut, violând rezoluţiile ONU. Se crede că regimul de la Seul lucrează să-şi dezvolte rachete cu vârf-nucleare care pot ajunge în SUA.
Informaţiile privind testele efectuate de Coreea de Nord miercuri provin de la agenţia de presă japoneză Kyodo, care a menţionat o sursă din guvernul japonez care a declarat că Seulul ar fi lansat mai multe rachete balistice dintr-o regiune de pe coasta estică a ţării. De asemenea, acesta a precizat că lansarea ar fi fost una eşuată.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu