>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

EUROVISION 2017: Ucraina INTERZICE reprezentantei Rusiei să participe la Eurovision 2017. Care este MOTIVUL


Ucraina, ţara care găzduieşte în acest an concursul muzical Eurovision, i-a interzis reprezentantei Rusiei să participe, din cauza unui show pe care l-a susţinut în Crimeea în 2015, anexată de Moscova în 2014, unde ar fi intrat ilegal, informează site-ul BBC.
Artistei Julia Samoilova i-a fost interzisă intrarea în Ucraina timp de trei ani, din cauza unei ”vizite” ilegale în ţară, în 2015, la un an de la anexarea Crimeei de către Rusia.
Samoilova, în vârstă de 27 de ani, a confirmat faptul că a susţinut câteva concerte în Crimeea, în 2015. Ucraina va găzdui concursul muzica în luna mai, la Kiev.
Reprezentanţii Uniunii Europene de Radio şi Televiziune/ EBU au declarat că sunt ”profund dezamăgiţi” de veste.
"Trebuie să respectăm legile locale ale ţării gazdă, chiar dacă suntem dezamăgiţi de această decizie”, au spus aceştia.
Cei de la EBU au mai dezvăluit că ”vor continua un dialog cu autorităţile din Ucraina, cu scopul de a se asigura că toţi artiştii vor putea participa la concurs” în Kiev.
Julia Samoilova trebuia să interpreteze piesa Flame Is Burning.
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu