>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

FILOFTEIA LĂCĂTUȘU – STEA STINSĂ SPRE CULMEA INCANDESCENȚEI !



Au trecut anii, dar nu se uită! La 4 martie 1977, în numai câteva secunde, când timpul părea să nu mai treacă, şocul seismic a îngropat în moloz, oameni. Supravieţuitorii sinistrului au rămas cu nesiguranţă în inimi şi nu pot uita: a fost cea mai distrugătoare forţă a naturii dezlănţuită împotriva oamenilor, în epoca modernă a României. Atunci, cultura românească a pierdut sub dărâmături multe dintre personalitățile sale, între care  și pe interpreta de muzică populară Filofteia Lăcătușu.  Drame inimaginabile! Întreaga ţară a fost zguduită, distrugerile au fost incalculabile! Era o seară de primăvară, cu un cer înstelat şi o linişte, prevestitoare parcă, o linişte adâncă, misterioasă, din care a izbucnit într-o clipă bezna, confuzia, panica! S-a mai întâmplat, la 10 noiembrie 1940, când au murit 300 de oameni, sau pe 30 august 1986, când au fost zdrobiţi sub dărâmături 50 de muncitori care lucrau la subsolul unui bloc din Bucureşti. În 1977, însă, a fost cel mai îngrozitor cutremur descătuşat vreodată la noi. Dacă valoarea pagubelor a putut fi aproximată, pierderile de vieţi omeneşti, nici atunci şi niciodată nu pot fi echivalate cu nimic. În acele momente disperate, în care oamenii erau atât de aproape de clipa morţii, creştea între ei un sentiment de milă şi solidaritate, încât toate chinurile au devenit o cauză unită a celor ce strigau după ajutor şi a celor care îl dădeau! Răniţi sau nu, încremeniţi de groază, cu toţii comunicau prin semnale, dar sunetul, nu o dată se propaga deviat afară, printr-o grindă, ţeavă etc. şi se săpa, din această cauză, prin planşee de beton, pe o direcţie greşită cauzându-se uneori, chiar răniri involuntare tocmai prin încercarea operaţiunilor de salvare. A fost confuzie, panică, groază, curentul electric s-a oprit, televiziunea şi radioul şi-au întrerupt programele, informaţiile putând fi preluate numai de la posturile străine de radio. În România, mass-media nu a început să difuzeze ştiri decât după ce Nicolae Ceauşescu s-a întors din Nigeria, unde se afla, în cadrul uneia dintre obişnuitele sale vizite pe continentul Africii. Venind, a dat libertate informaţiilor, însă cu ordinul minimalizării tragediei umane, în timp ce „mobilizarea întregului popor în jurul conducătorului” atingea paroxismul în evocarea acelor momente cumplite. Scenariile erau tipizate, făceau parte din ideologia epocii. Întregul popor trebuia să se regrupeze „solemn în jurul conducătorului iubit”!  Televiziunea în acele zile, presa şi radioul îi evocau cu primordialitate pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, pentru cât de mult „iubeau” ei poporul şi câtă grijă aveau să salveze vieţile oamenilor, să cureţe locurile apocalipsei şi să treacă imediat la reconstrucţia clădirilor dărâmate, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat... Despre personalităţile zdrobite sub moloz, cât mai puţin! Una dintre acestea a fost interpreta de muzică folclorică gorjenească, Filofteia Lăcătuşu, care a fost găsită îmbrăţişată cu soţul ei, Gicu Simu, amândoi fără suflare, sub o grindă de beton, (la un pas de ei zăceau naşii de botez ai soţului, Anisia şi Ion Simu) între ruinele hotelului Victoria din Bucureşti. Avea numai treizeci de ani (s-a născut pe 7 iunie 1947, în satul Dealu Roşu, comuna Alunu, judeţul Vâlcea, aflat la câţiva zeci de metri de graniţa cu judeţul Gorj, din părinţii Maria şi Victor Daju). Venise alături de soţ, Gicu Simu, în București, (locuiau în satul Suseni din comuna Runcu, unde au fost şi înmormântaţi) la Televiziunea Română, pentru înregistrări, şi ca să imprime la Electrecord al treilea disc. Se cazaseră la un hotel situat între Palatul CEC și Magazinul Victoria, pe Calea Victoriei, şi tocmai acea latură pe care era amplasată camera lor s-a prăbuşit. Iniţial ocupaseră o cameră în partea opusă a clădirii, care nu a căzut la cutremur, dar ulterior s-au mutat alături de naşii lor, iar la momentul izbucnirii zguduielii pământului de sub hotel se aflau toţi patru, în aceeaşi cameră, comandaseră cafele şi îşi petreceau ultimele secunde de viaţă împreună. De Ziua Femeii, la 8 Martie 1977, a fost coborâtă în negrul pământ alături de soţ, la nici treizeci de ani împliniţi. De atunci, an cu an, amintirea ei dispare sub neglijenţa televiziunilor româneşti, care din uitare zideşte virtute şi din promovările muzicii comerciale, perspective. Textul de faţă se alcătuieşte sub imboldul cunoscutelor peregrinări prin norii timpului, ale neobositului jurnalist și om de cultură  Dorin Brozbă, cel care din când în când trimite câte o lance sentimentală oamenilor de presă şi-i provoacă să-şi mai încredinţeze rostul timpului atât de robit de gazetăria politică şi oamenilor de valoare ai neamului românesc. Atunci când vorbeşte despre cei care încep să moară a doua oară sub piatra de mormânt a conştiinţei neamului românesc, Dorin Brozbă pare că are ochii în lacrimi!
O dramatică previziune în legătură cu nedreapta şi incredibila moarte a lor a avut tatăl lui Gicu Simu care, aflându-se la o agapă de pomenire a unui nepot mort în zilele acelea în armată, spun sătenii Suseniului că ar fi zis: „Ei, noi mâncăm şi bem aici, iar copiii mei, cred că-s morţi, la Bucureşti, la ce cutremur a fost aseară…” De asemenea, Mina Geică, prietena Filofteei, faţă de care artista manifestase înaintea plecării la Bucureşti o stare de nelinişte, povesteşte că Filofteia îi spusese că a visat-o mireasă pe sora sa mai mică, Maria, decedată nu demult, la douăzeci şi doi de ani, iar cu două zile înainte de 4 martie, blândul lor câine, urlase toată noaptea, deranjând şi mirând în acelaşi timp vecinii.   O soartă nedreaptă a făcut să li se curme vieţile artistei Filofteia Lăcătuşu şi soţului ei! Pesemne îngroziţi, de vreme ce au avut timp şi reacţii conştiente de a se îmbrăţişa …. Dispariţia artistei are şi azi, după patruzeci de ani, ecouri inimaginabil de dureroase pentru familia sa, pentru consătenii săi, pentru întreaga lume muzical folclorică românească. Nu s-a rupt nicio clipă şi niciun pas de rădăcinele ei săteşti, păştea oile, muncea la câmp şi învăţa fetele satului să cânte, pe malul râului Şuşiţa, şezând pe pietre, cu picioarele în apă, cu fete în jur, glăsuind cânt gorjenesc. La venirea pe lume a artistei, mama sa Maria Daju visase un roi de viespi năpustit asupra copilului. A încercat să îl izgonească întreaga noapte, cu baticul de pe cap, ţesut cu modele înflorate. Abia într-un târziu, viespile au părăsait trupul în chinuri al Filofteei, zburând la turla bisericii aflate în marginea satului Alunu. Când s-a sfârşit visul de coşmar, mama Filofteei s-a trezit lac de sudoare, pe la orele trei dimineaţă, pe când pruncuţa sugea netulburată la sânul ei. Tălmăcit de către bătrânele din sat ca o veste a necuratului, visul acesta a dat curs făptuirii unui ritual după care se tămâiază prin casă, prin curte, pe uliţă, iar fata să poarte nume de sfântă. Unii au vrut Parascheva, alţii Elena, Alţii Maria, dar i s-a dat nume de mucenică: Filofteia! Avea să i se menească a fi artistă, alinătoare cu glasul ei şi plânsă în floarea vârstei.
Stea stinsă spre culmea incandescenţei, Filofteia Lăcătuşu urma de foarte tânără calea unui destin artistic, frântă prea curând. Maria Lătăreţu ori Maria Ciobanu, care i-a fost şi naşă de cununie, i-au luminat-o, arătându-i miracolele, dar enigmele naturii, izbucnite într-o lucrare contra vieţii, i-au curmat glasul! Ceea ce rămâne ca datorie în urma ei, este să nu o uităm !                                             M.BECHERETE

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu